Iliescu şi legea lustratiei

30 03 2010

Am fost tentat să mă amăgesc cu gândul că Ion Iliescu, la cei 80 de ani ai săi, s-a resemnat cu titlul de preşedinte de onoare a creatiei sale – PSD, mulţumindu-se să ocupe acest rol secundar, mai mult de decor, departe de vâltoarea politica. Mi l-am închipuit un fel de bunic inofensiv care-şi priveşte, cu întelegere si vigilenţa totodata, odraslele ce se zbenguie fericite în ograda construita de el…

Primul dubiu l-am avut la recentul Congres al roşiilor, când batrânul activist marginalizat pe vremea lu’ Ceaşca a ieşit la rampă reuşind să culeagă aplauzele audienţei cu „rămân membru PSD, nu am nevoie de titulaturi, am brand-ul meu” şi, în acelaşi timp, să sugereze, fără să se expună, direcţia în care dorea să se voteze: schimbare – huo Geoană, promovarea tinerilor – hai Ponta! Cu naturaleţea tupeului şi charmul tipice unui Mare Conducător, Iliescu părea a fi mai degrabă candidatul favorit decât moşul prăfuit uitat moţăind într-un colt.
Văzând recentele declaraţii pe marginea proiectului legii lustraţiei, mi-am dat seama că octogenarul încă pretinde a fi păpuşar şef. Astfel, se întreabă cu nonşalanţă ce rost ar mai avea azi o astfel de lege cu efecte – în opinia sa – „de tip ceauşist” şi ieşita din „contextul democratic”.
Lupta lui Iliescu cu lustraţia a început exact acum 20 de ani, când s-a împotrivit cu înverşunare Proclamaţiei de la Timişoara. Motivele, pe atunci, erau altele: adoptarea documentului ar fi însemnat sfârţitul visului său de a îl înlocui pe Nea Nicu la cârma ţarii, dar şi excluderea din viaţa politică a tuturor foştilor activişti si securişti repliaţi pe post de revoluţionari. Astăzi, dupa patru planuri cincinale îndeplinite cu brio, când puterea oligarhiei comunisto-securiste a fost restabilita pe plan economic şi politic – ei fiind de facto infiltraţi în absolut toate partidele – motivaţia fostului tovarăş este cu totul alta, ţinând mai ales de imaginea personala în raport cu posteritatea: o eventuală lege a lustraţiei ar delegitima implicit mandatele de Preşedinte al României deţinute de Iliescu şi cu asta s-ar duce dracu’ „brand-ul”…lucru „tipic ceauşist şi în afara contextului democratic”.

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

3 04 2010
florin

Probabil ca foarte multa lume gandea ca la cei 80 de anisori, tatucul PSD-ului ar sta linistit in fotoliu depanand amintiri si urmarind ora pentru pilulele zilnice…
Se pare ca … inca mai respira… 🙂
Pana una alta…
HRISTOS A INVIAT !
si UN PASTE FERICIT !

31 03 2010
artemis

se simte respiratia lui Iliescu in partid destul de tare, in ultima vreme a devenit chair zgomotoasa…nu-i usor sa renunti a trage sforile, mai ales ca asta ai facut o viata intreaga

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: