Oare vanitatea?

16 06 2010

La Torino se „coace” ceva în sprijinul comunităţii româneşti sau, cel puţin, aşa spun aparenţele. Cum totul s-ar putea releva a fi doar o bulă de săpun – că n-ar fi nici prima, nici ultima! – îmi voi rezerva dreptul de a scrie despre asta intr-un material ulterior. Oricum, întrucât este vorba despre o cooperare pe două componente, una socio-culturală şi cealaltă politică, mi-am luat dreptul de a-i contacta pe toţi politicienii care nu erau la curent cu această iniţiativă pentru a-i invita, considerând că doar prin prezenţa tuturor partidelor, ce au ca ţintă comunitatea românească, active în teritoriu s-ar putea agrega o colaborare transparentă şi, în acelaşi timp, benefică românilor.(A nu se înţelege greşit: nu sunt nici iniţiator, nici organizator!)

Sigur că nu am trecut cu vederea nici proaspăt înfiinţata asociaţie politică „Europeni pentru Italia” a domnului Mocanu Marian, pe care l-am contactat prin intermediul FB, explicând pe scurt motivul şi propunându-i participarea, dumnealui sau unui reprezentant. Toată corespondenţa aici
Principalul impediment, în viziunea domnului Mocanu, ar fi reprezentat de postarea mea, calificată de dânsul drept „mizerii”.
După cum se vede, vanitatea joacă un rol destul de important printre metodele de acţiune ale nou înfiinţatului partid. Dacă aceasta este o soluţie pentru şi în sprijinul comunităţii sau dimpotrivă, nu pot să spun eu: probabil răspunsul se va regăsi în rezultatele obţinute.

Anunțuri

Acțiuni

Information

5 responses

29 06 2010
Mihai Muntean

@C.B
Initialele ma fac sa cred ca e vorba de domnul Costel Buliman(filiala ilegala PD-L Torino/Milano)!?

Deci se pare ca aveti dreptate domnule Buliman, s-a vazut interesul fata de „intilnirile preanuntate ale PD-L ilegala cu membrii ai comunitatii. 🙂 2 reprezentanti din multele asociatii din Torino si doi membri PD-L! Atit! Ziaristii nu-i socotim caci erau in interes de serviciu!
Cum e cu „sa vedem concretul”!?…Mai concret de atit ce sa mai vedem!?
Se pare ca Romanii din Torino v-au confirmat spusele:” Sunt destul de inteligenti ca sa-si dea seama….” si nu s-au calcat in picioare sa-l vada si asculte pe senatorul Badea!
Daca totusi aveti opinii…poate ne spuneti si parerea dvs. referitoare la legea taxelor consulare, declaratia de vot a senatorului Badea si proiectul de lege „Brinza” (retinerea 1% din banii trimisi in Ro)…!?

Cu stima!

20 06 2010
c.b

imi pare foarte rau dar sa vazut cate persoane sunt interesate de aceste asa zise initiative . romanii din torino si italia sunt destul de inteligenti ca sa-si dea seama care sunt adevaratele persoane care incearca sa faca ceva .cum am mai spuso de multe ori haideti sa vedem concretul nu sa tipam in gura mare hadeti sa punem mana sa muncim sa dovedim ceea ce suntem , haideti sa vedem si de unde au plecat toate problemele nu sa ajungem direct la efect .incercati sa eliminati persoanele care zic in gura mare ca se sacrifica ptr. comunitate dar de fapt se gandescla buzunarul personal. de obicei cei care nu mai au nicio sansa incep sa tipe precum cainele neputincios imi pare rau Eugene dar asta e ,tu stii bine ca eu iti vreau binele dar te rog nu te lasa manipulat, o seara buna.

17 06 2010
Andi

aaaa…despre protest…atunci bafta!

16 06 2010
eugenvilcu

Ca să respect adevărul…Costel Adjudeanu este cel care a iniţiat totul.:)

16 06 2010
Andi Radiu

tu ai gresit din start…trebuia sa inviti doar „politicienii lu’ peste prajit” de la PIR…iti explicau ei cum poti sa atingi recordul de 0 voturi la alegeri…sau sa devii un personaj de desene animate (Mutulica, Shreck, Lolec si Bolec, etc)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: