Scuipatul interzis!

27 06 2010

Am fost să vizitez Basilica Superga, impunător monument construit la începutul secolului 18, ce veghează asupra oraşului Torino de pe înălţimea colinei pe care se află aşezat. Şoselei destul de înguste şi foarte sinuoase i-am preferat, de data asta, tramvaiul „a dentiera” cu vagoanele sale de epocă, minunat restaurate şi întreţinute – una dintre atracţiile turistice locale.
La intrarea în vagon, alături de clasicul avertisment „Nu vă aplecaţi în afară”, pe o plăcuţă de metal de-o vârstă cu tramvaiul, am citit cu stupoare „Scuipatul interzis!”

Nu era la îndemâna oricui, în acele vremuri (vagonul a fost construit în 1888), să călătorească cu tramvaiul, acesta fiind de regulă folosit de catre negustorii, proprietarii şi meseriaşii mai înstăriţi şi, bineînţeles, de protipendada timpului. Şi era mare tentaţia, probabil, de a-şi etala superioritatea şi poziţia socială trântind câte-o flegmă în capul amărâţilor nevoiţi a merge pe jos.(Să fi trăit oare, într-o altă viaţă, Ciutacu la Torino???)
Cu timpul, cei ce se aflau în vagoane s-au schimbat: au învăţat că respectul se câştigă doar arătând respect şi că diferenţele dintre oameni nu stau doar în averi şi arginţi. Şi-au dat seama că sunt mâinile bătătorite ale celor dispreţuiţi a trudi la bunăstarea lor şi că, întotdeauna, cei buni şi cei răi se află şi de o parte şi de cealaltă a ferestruicii vagonului, mai apoi începând ei înşişi a-i încuraja pe cei de jos să urce, înţelegând că doar astfel societatea poate creşte şi se poate întări în comun beneficiu.

„Românii sunt prost educaţi. Fură şi comit fărădelegi, ascultă la maxim muzica lor – pe care o numesc manele şi care, câteodată, seamănă cu anumite canzonette napoletane – şi duhnesc a usturoi” Aceasta este o afirmaţie pe care, din păcate, o anumită parte a gazdelor noastre italiene încă o mai face. Pentru mine însă, aceştia nu sunt decât cei ce se află sus, în vagonul de tramvai frumos colorat, şi nu au reuşit încă să desluşească ce scrie pe vechea tăbliţă…

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

28 06 2010
Zadkielix

se explica multe…
Gradul de civilizatie este infinit mai mare in Italia!
fara de niun comentariu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: