Crâmpeie de Românie

28 11 2010

( ORA ROMÂNIEI nr.8/ 20 noiembrie 2010)

Am intrat în ţară pe la Porţile de Fier. Vama românească era în renovare, aşa că a trebuit să aştept câteva minute… Într-un final, un funcţionar mi-a făcut semn să mă apropii. Ne-au verificat actele şi am trecut la controlul vamal. Nici slovenii, nici croaţii şi nici sârbii nu controlaseră însă, cum România era destinaţia finală, mi s-a părut normal să fie controlată maşina. Vameşul m-a întrebat dacă transport arme sau droguri. „Nu”. „Da’ ce aveţi?”. „Păi… cadouri, dulciuri, hainele noastre (că mergeam la nuntă!)…”. „Altceva?”. „ Cafea”. „Cafea aveţi multă?”. „Cred că vreo zece sau doi’şpe pachete”. „V-am fi recunoscători dacă ne-aţi lăsa şi nouă unul”. Le-am lăsat, că eram destul de obosit după paisprezece ore de condus ca să mai fiu ţinut câteva ceasuri în vamă.

Benzinăria era jegoasă. Asta în ciuda faptului că fusese modernizată de curând. În timp ce vânzătoarea introducea în casa de marcat nişte complicaţi algoritmi, numai de ea ştiuţi, spre a-mi calcula costul celor 15 litri de motorină şi a rovignetei pe o săptămână, o voce a întrebat dacă a trecut moţiunea de cenzură. „Ăştia nu mai pleacă!” a venit, sec, răspunsul. Cu un zâmbet blazat şi un pic tâmp, lumea l-a privit o clipă pe cel ce răspunsese. Apoi fiecare şi-a văzut de treabă.

De la Şimian spre Hinova şoseaua a fost renovată. Semnalizarea rutieră este foarte bine pusă la punct şi asfaltul atât de neted încât „Floricica” mea aproape uitase de chinurile gropilor din centrul Severinului. În dreapta, albastră şi liniştită, vălurea Dunărea dantelată de câteva cupluri de lebede şi eu, nătâng ca-n tinereţe, m-am îndrăgostit a nu-ştiu-câta oară de ea.

Vânzătoarea de pe marginea şoselei a desfăcut capacul borcanului îmbiindu-mă să gust: nu prea mă omor eu după mierea de albine însă am cumpărat-o fiindcă aroma mi-a amintit de un tei al copilăriei mele.

„Mă duc să-mi iau ţigări de la magazinul din sat” îi spun socrului meu. „Nu au”. „Atunci, zic eu, de la bar”. „Nici ăia nu mai au, că nu le rentează”. „Bine, insist, şi cei care fumează de unde iau?”. „Mă duc eu să-ţi iau de la un om din sat, netimbrate. De altele nu găseşti”

Câinii ăştia-s fenomenali: au fost neliniştiţi toată dimineaţa înainte de a sosi noi, parcă ar fi ştiut.

Schimbând canalele mi-am dat seama că cea mai bună televiziune din România este „Discovery”. Toate celelalte înjură sau laudă guvernul.

Mirii sunt tinerei, frumoşi şi nerăbdători iar soarele de toamnă generos. Dat fiind că tocmai se va trece la ora de iarnă, vor avea cea mai lungă noapte a nunţii. Restaurantul micuţ şi cochet, bucatele gustoase şi frumos aranjate şi vinul excelent desăvârşesc unirea lor. „Casă de piatră!”

Şoseaua nouă te îmbie să accelerezi. Cu toate acestea, prin micuţele sate toate maşinile se încăpăţânează să nu depăşească viteza legală. Explicaţia, dată de un şofer vechi, este că stau „rutieriştii” la pândă. „Păi, dacă le-a tăiat salariile… să mai rotunjească şi ei!”

Vremea se-ncăpăţânează să fie frumoasă parcă spre a-mi aminti că m-am întors după prea mult timp şi m-am oprit prea puţin pentru a putea gusta, dulce-amărui, din ţara mea…