Nebănuitele căi ale integrării

12 01 2011

Citeam zilele trecute în Gazeta Românească despre recenta înfiinţare a unui sindicat „românesc” în Italia. Bine, trecând de titlu, mi-am dat seama că este vorba, în realitate, despre o structură sindicală destinată apărării drepturilor tuturor „stranierilor”, construită special pe segmentul şi tipologia standard a muncii imigrantului din peninsulă: construcţii şi îngrijirea bătrânilor. O idee destul de interesantă dealtfel, ţinând cont că procentul străinilor se apropie binişor de 10% din populaţia totală (este vorba doar despre cei cu acte în regulă, cei „la negru” fiind greu de cuantificat), din care peste 77% lucrează oficial.

Comunitatea românească de aici este foarte numeroasă, depăşind numeric atât albanezii cât şi marocanii, fiind estimată la peste un milion de persoane. Majoritatea celor care, iniţial, au luat calea pribegiei doar temporar, gândind la cel mult câţiva ani de muncă „în afară”, au început să se sedimenteze şi să-şi facă planuri de viitor în Italia. Au făcut copii aici şi i-au trimis în şcolile italiene, şi-au cumpărat case şi au deschis mici afaceri, au prieteni italieni şi fac eforturi pentru a se integra. Dar, oare, ce înseamnă integrare? Şi care ar fi calea justă de urmat?
Constituirea unui partid „românesc” în Italia şi a filialelor PDL şi PSD Diaspora, cât şi intenţiile acestora de a-şi prezenta candidaţi, pe propria listă sau în alianţă cu forţe politice autohtone, la viitoarele alegeri administrative ar părea un pas înainte pe calea integrării, reflectând dorinţa noastră de a participa activ la toate aspectele vieţii din ţara gazdă. Spun „ar părea” fiindcă, încercând să întorc pe o parte şi pe cealaltă acest subiect, mi-a venit în minte următoarea întrebare: dar dacă cetăţenii moldoveni care muncesc în România şi-ar crea un Partid al Identităţii Moldoveneşti, sau filiale ale PLDM sau PCRM prin care să-şi propună proprii candidaţi la Primăria Târgu Jiului, eu cum aş reacţiona? Ne-ar apropia acest fapt sau dimpotrivă?
Oricum, eu consider că toate aceste „mişcări” politice româneşti nu sunt altceva decât simple „dureri ale facerii”, mai mult sau mai puţin abil instrumentate de interesele personale sau de grup ale iniţiatorilor şi destinate a se stinge fără a lăsa urme. Adevărata participare la viaţa politică de aici se face prin intermediul partidelor italiene, comunitatea noastră fiind aşteptată a zămisli „vârfurile” care să răzbată până la acele nivele, lucru care, dealtfel, a început să se întâmple. Şi cred că aceasta este direcţia în care trebuie mers!

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: