De ce asociaţiile?

23 03 2011

(ORA ROMÂNIEI nr.16/24 martie 2011)

Am participat acum câteva zile la lansarea unei cărţi de poezie, eveniment organizat de o asociaţie românească de la Torino. Sala, destul de mare, s-a dovedit neîncăpătoare pentru publicul venit să-şi dedice o după amiază de duminică frumosului, bucuriei sufleteşti…

Doar în ultima lună, spectacolele şi manifestările organizate de asociaţiile de români din capitala piemonteză au reuşit să reunească de fiecare dată mai multe sute de persoane, cu mult mai multe decât ar putea visa vreodată, a atrage cu discursurile sale, un politician. Constatarea fiind făcută, am hotărât să o postez pe internet, pe una dintre reţelele de socializare pe care am cont. Nu am făcut-o spre a-l ofensa pe Măria Sa Domnul Politician, ci pentru că mi s-a părut interesant şi pozitiv faptul că o bună parte din comunitate se simte reprezentată prin aceste evenimente, dovadă stând participarea numeroasă. Ciudat, în timp ce toţi ceilalţi actori de pe scena politică s-au oprit o clipă – pentru a reflecta, poate – reacţia, imediată şi virulentă, a sosit din partea unui partiduleţ fără ideologie şi aderenţi, destul de cunoscut doar pe Facebook, un fel de Gicu Contra constipat căruia nimeni şi nimic nu-i mai place. Ei, cei din respectivul partid, văd în asociaţionismul românesc din Italia sursa tuturor relelor pogorâte pe capul comunităţii, seratele de poezie, concertele sau conferinţele de promovare a culturii şi tradiţiilor româneşti nefiind altceva decât machiavelice maşinaţii urmărind cine ştie ce scop obscur…
De fapt, tehnica aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a-şi masca propria neputinţă nu-i nouă, în acest caz, însă, având şi o cât se poate de prozaică explicaţie: este vorba despre acelaşi partiduleţ care, cu o jumătate de an în urmă, se izmenea pe la porţile asociaţiilor din oraş propunând „locuri pe listă” oricui era dispus să-i sprijine. Din nefericire pentru ei, asociaţiile şi-au păstrat cu fermitate caracterul apolitic şi au refuzat in corpore generoasa ofertă. Drept care şi-au câştigat un duşman… Şi o groază de prieteni care vin să-şi împărtăşească bucuriile şi necazurile, să cânte, să râdă, să ofteze împreună.

Cartea se numea „Cerul de acasă” iar versurile se împleteau cu emoţii, plutind peste chipuri obosite de truda zilnică, luminându-le pentru o clipă şi smulgându-le un surâs. Şi totul a devenit mai aproape: oameni şi ţară şi dor…

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

25 03 2011
marian

Vilcule, m-ai emotionat…pana la urma cui ii pasa de un tip care-si striga antiromanismul peste tot si de o matracuca cu grai birjaresc- cele 2 stindarde ale ,, marelui partid”…pacat ca un tip ca Adjudeanu care tine la ai lui s-a aliat cu astia…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: