Epilog

19 05 2011

Ora României nr.18/ 21 aprilie 2011)

La ora la care veţi citi aceste rânduri, alegerile locale de la Torino se vor fi încheiat cu un singur candidat român care a reuşit să treacă de „bariera” de 100 de voturi. De vină – vor spune unii – este procedura greoaie de înscriere pe liste pentru cetăţenii comunitari, care mai mult descurajază participarea, lucru destul de adevărat însă nu suficient pentru a justifica rezultatele. De vină – spun eu! – este graba cu care aspirantul politician român şi-a făcut calculele, mizând pe faptul că participarea ar fi o condiţie necesară şi suficientă…

Fiind primul scrutin din Italia care se adresează şi cetăţenilor români, faptul că mai puţin de 10% dintre conaţionalii noştri cu drept de vot şi-au manifestat intenţia de a-şi exprima preferinţele electorale nu poate fi comentat, lipsind precedentul. Nu s-ar putea spune cu certitudine că rezidentul român la Torino este dezinteresat de politică, cum nici nu s-ar putea afirma cu mâna pe inimă că absolut toată lumea a fost informată cu privire la acest drept fundamental şi că ar fi fost create condiţii ideale pentru exercitarea sa. Singura certitudine rămâne faptul că majoritatea voturilor românilor nu a fost capitalizată de către cei 6 candidaţi apartenenţi comunităţii noastre, acest lucru demonstrând – pe de o parte – neîncrederea electorului în faţa unei campanii scurte şi bâjbâite pe alocuri şi – din alt punct de vedere – o anumită selectivitate a românului în ceea ce priveşte oferta electorală, lucru ce a condus la preferarea unui candidat italian.
Participarea la aceste alegeri – atât a electorului, cât şi a candidatului român – a constituit un exerciţiu de democraţie şi de integrare de care comunitatea noastră avea neaparată nevoie. Chiar dacă numerele nu ne-au avantajat, putem spera că, pe viitor, situaţia se va întoarce în favoarea noastră, că cei care şi-au încercat puterile acum vor continua pe calea politicii, învăţând din greşeli şi punctând mai mult pe prezenţa în sânul comunităţii.

Felicitări tuturor celor care au avut voinţa de a vota şi celor care au avut curajul de a candida!





Încă un pas spre normalitate

15 05 2011

(Ora României nr. 17/ 07 mai 2011)


Cineva se plângea că ar fi prea mulţi români candidaţi la viitoarele alegeri municipale, că ar fi fost de dorit unul singur, sprijinit de întreaga comunitate… Mda, trebuie să recunosc faptul că, acum aproape un an, când a fost avansată această idee, m-am numărat printre partizanii ei, această formulă relativ simplistă părând în acel moment ca fiind singura a garanta comunităţii noastre un reprezentant în primărie, o voce care să fie de partea românilor. Dezavantajele ar fi fost că, având în spate doar românii săi şi fiind lipsit de un sprijin politic din partea unuia sau mai multor partide italiene, omul nostru n-ar fi reuşit să facă prea mare lucru şi, nu în ultimul rând, că varianta candidatului unic al comunităţii ar fi fost, după părerea mea, un pic cam prea invazivă.

Abundenţa candidaturilor conaţionalilor noştri nu reprezintă altceva decât un lucru normal, firesc. Ea denotă faptul că românii s-au integrat foarte bine în societatea italiană, atât de bine încât – iată! – doresc să participe activ la viaţa politică, la administrarea localităţilor în care locuiesc, muncesc şi-şi cresc copii. În aceeaşi măsură, faptul că partidele italiene au găsit în interiorul lor resurse pentru a ne oferi candidaţi conaţionali sau că s-au semnat protocoluri de colaborare între partidele româneşti şi cele italiene pentru a fi posibilă prezentarea românilor pe listele italiene reprezintă o notă pozitivă dată comunităţii, o recunoaştere implicită a eforturilor noastre de a depăşi statutul de „stranier”. Însăşi largul spectru politic acoperit de candidaturile românilor, prezenţi pe listele dreptei, ale stângii şi ale centriştilor, reflectă o comunitate matură, în plină dezvoltare, care îşi construieşte, în mod firesc, propriul viitor.

Prin prisma acestor observaţii, prezenţa la urne într-un număr cât mai mare a românilor pentru scrutinul din 15-16 mai nu ar fi altceva decât un alt pas spre normalitate, o confirmare a faptului că marea noastră majoritate şi-a clădit aici, în Italia, vise, speranţe, certitudini…