Dreptul de a cere demnitate

23 10 2011

( ORA ROMÂNIEI nr.29/ 20 octombrie 2011)

Cerşetori, violatori, mâncători de lebede sau – mai nou – de pescăruşi sau şobolani. Hoţi, criminali sau şmenari de cărţi de credit. Acestea-s doar câteva dintre etichetele pe care interesele politice sau goana după rating le-au pus în ultimii ani românilor, titlurile de genul „ Astăzi, in Italia, peste un milion de români şi-au rupt spinarea pe şantiere în schimbul unor salarii sub medie” nefiind vandabile cititorilor şi neaducând nici un vot în plus. Din păcate!

Evident, nu există pădure fără uscături – iar a noastră nu-i printre cele mai verzi! – motivaţiile fiind multiple. Nu pot, totuşi, să nu-mi amintesc o lege de acum vreo şase şapte ani, numită şi „a hoţilor”, prin care cetăţeanului român îi era condiţionată ieşirea din ţară la vamele dinspre vest de „arătarea” a 500 de Euro. Păi, pe vremea aia, un român modest şi muncitor, pentru a avea suma respectivă trebuia să-şi pună casa gaj la bancă! Aşa că, primul efect al legii a fost plecarea imediată a hoţilor şi şmenarilor, că ei aveau de unde da, mai apoi abia învăţând şi românaşul de rând că poţi da şpagă şoferului de la autocar ca să-ţi „împrumute” preţ de-o trecere de vamă banii respectivi… Şi fiindcă tot a venit vorba de lege, nu pot să nu mă-ntreb de ce niciunul dintre parlamentarii care reprezintă diaspora nu a reuşit să găsească, în urma valului de acuze din presa occidentală, o soluţie pentru a salva demnitatea electorului său onest?!
Eu cred că, pentru a tutela interesele majorităţii, este abordabilă chiar şi restrângerea drepturilor minorităţii. De ce să fim noi, cei mulţi, priviţi cu neîncredere pentru faptele unui nebun? De ce să mă ruşinez eu auzind ţiganca care cerşeşte la colţ cum repetă placa „ La România non ce lavoro, non ce mangiare”?!
Probabil o lege care să restrângă dreptul la liberă circulaţie persoanelor de naţionalitate română care au fost găsite vinovate, în afara ţării, de delicte precum cerşetorie, furt, proxenetism, prostituţie, viol ş.a.m.d. ar fi binevenită pentru a detensiona puţin situaţia actuală. Bineînţeles, complementar, ar fi de dorit ca la ieşirea din ţară să fie distribuit gratuit şi un mic manual de educaţie civică, că sunt mulţi cei cărora le lipseşte şi aceştia vor fi primii a cădea în ispită!