Aspiranții din umbră

16 01 2012

(ORA ROMÂNIEI nr.34/19 ianuarie 2012)

Protestele vehemente din ultimele zile, desfășurate atât în București cât și în alte 17 principale localități din țară și culminate cu actele de violență extremă la care s-au dedat ambele tabere – protestatari și jandarmi – au văzut contrapuse o masă considerabilă de cetățeni afectați în mod drastic de efectele politicilor de austeritate și exasperați de lipsa de perspective oferită de guvernanți, o putere din ce în ce mai autoritară și incapabilă de a găsi punți de comunicare și o opoziție moale, a cărei unică soluție este accederea la putere cu orice preț.

Deși începută sub semnul solidarității cu fondatorul SMURD, doctorul Raed Arafat, mișcarea s-a transformat foarte repede în protest, principalul chemat în cauză fiind președintele Băsescu, cel ce a declanșat demisia lui Arafat, acuzat de grave devieri autocratice și de scăderea drastică a nivelului de trai al populației. Într-un fel, chiar dacă este evident un anumit joc de culise, vorbim despre o reeditare a momentului ’89, principalii factori determinanți ai ieșirii în stradă find mai ales foamea și sentimentul de incertitudine a zilei de mâine. Nu voi sta, însă, să disec un gest perfect îndreptățit – și, mai ales, profund democratic! – al românilor, singurul meu regret fiind conul de umbră rămas în urma degenerării protestului în violență gratuită. Ceea ce mi-a atras atenția, însă, este al treilea element implicat în conflict, și anume participarea de pe margine: grobiane, frecându-și mâinile cu satisfacție morbidă, televiziunile alarmiste și onor membrii unei opoziții impotente au avut rolul de chibiți scuipători de coji de semințe și incitatori, dorul de rating și de răsturnare cu orice preț al pozițiilor de forță fiind singura lor revendicare. Am urmărit cu stupoare cum, în mod mirat-persuasiv, o moderatoare TV se întreba ” Dar ce se întâmplă cu restul populației, nu-s puțini doar o mie de manifestanți?”. Și cum un copreședinte al opoziției, deși nega orice legătură cu organizarea evenimentelor, sugera continuarea acestora exact în momentele în care ciocnirile cu forțele de ordine erau în toi.
Din punctul meu de vedere, protestul este, alături de vot, una dintre puținele arme democratice pe care cetățeanul le are la îndemână în condiții extreme, acesta trebuind totuși să se desfășoare fără a degenera în manifestări violente. Din păcate, se pare că întotdeauna, de pe urma unui astfel de demers popular, vor exista șacali gata să profite, participanți de pe margine care să toarne gaz peste foc în speranța căpătuirii pe spinările tăbăcite de jandarmi ale oamenilor ajunși în pragul disperării. Și nu este exclus ca în acest an tumultos bântuit de spectrul crizei și frământat de viitoarele alegeri parlamentare din România, inclusiv în diaspora să-și facă apariția diverși ”salvatori ai neamului” dubioși, care abia așteaptă frecându-și mâinile cu satisfacție, pe margine, un moment prielnic pentru a scoate capul.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: