Moftul român

11 02 2011

(Ora României nr. 13/ 10 februarie 2011)

Curios şi hilar cum, după aproape o sută de ani, un fragment al societăţii româneşti – şi mă refer aici la diaspora – se regăseşte atât de bine zugrăvit în scrierile lui Caragiale. Un adevărat Jules Verne din acest punct de vedere, maestrul a reuşit să surprindă cu extremă claritate mofturi şi năravuri destinate a fi întâlnite mult mai târziu, în epoca Facebookului şi a I Phoneului, printre personagiile comunităţilor româneşti răspândite în lumea largă.
Într-adevăr, cum ar fi putut fi caracterizat mai bine electorul pe care se dă luptă aprigă între variile partide ale românilor din Italia, decât prin Cetăţeanul Turmentat, fiinţă nevinovată şi rătăcitoare, manevrată din toate părţile, ameţită de băutură şi promisiuni şi, în esenţă, lipsită de apărare în faţa mojiciei politicianului?! Şi cine ar fi putut surprinde mai amănunţit aspectul de afacere de chiverniseală al politicii, sau luptele şi polemicile sterile, duse până la limitele abjectului, încheiate – nu rareori! – cu acorduri meschine, poze de grup şi Pupat toţi piaţa independenţi?!

I-am întâlnit nu mai departe de acum câteva zile, în mediul virtual, pe Leanca, hangiţa de la Hanu’ Dracului, pornită a intenta proces penal – nu pentru un clondir cu mastică prima, ci pentru imaginare daune de imagine şi ofense ce ar fi lăsat-o cu …onoarea mea, sărmana, nereperată… – şi pe preşedintele partidului X, îndemnând cu patimă să-i votăm pe ai noştri, nu pe ceilalţi, el însuşi fiind garant şi reper al prinţipului: Din clasele primare până la bacalaureat – anarhist. De la bacalaureat până la primul examen de universitate – socialist. De la primul examen până la licenţă – progresist. De la licenţă până la slujbă – liberal. De la slujbă până la pensie – conservator.
Aflată într-o importantă fază de dezvoltare, de căutări, de încercări mai mult sau mai puţin reuşite de integrare şi armonizare, comunitatea românească nu scapă – iată! – la un secol distanţă, de „blestemul” marelui scriitor: Lumea trece, năravurile rămân.

Anunțuri




România în sens giratoriu

30 09 2010

Publicat în ORA ROMÂNIEI nr 4/25.09.2010

„Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne…”

De vreo douăj’ de ani ne tot învârtim în jurul cozii. Practic, România pare a fi nimerit în miezul unei discontinuităţi spaţio-temporale ce face ca totul să rămână aşa cum a fost, un fel de Australie încăpăţânându-se să-şi păstreze peste vremuri dinozaurii, în ciuda pretenţiei de schimbări democratice, a apartenenţei la o Europă unită şi a ciotului de autostradă neterminată. Singurele a se fi schimbat cu adevărat sunt cifrele, însă într-o mică măsură, această „anomalie în anomalie” afectând doar numărul şi mărimea conturilor, a proprietăţilor şi a afacerilor celor câteva sute de politicieni ce joacă pe rând, la fiecare patru ani de două decenii încoace, rolul „răului cel mic”. Şi care se transformă, pe măsură ce timpul trece, într-o nouă specie, intangibilă, într-o castă având unic scop îmbogăţirea personală pe orice cale şi perpetuarea propriei hegemonii.

Puţine s-au schimbat în România însă noi, mulţimea, prostimea ce face ca acel petec de pământ să fie numit aşa, nu ne numărăm printre ele. Evident, cursul vremii ne-a determinat să dăm salamul de soia pe Coca Cola şi termopane, însă mie aceasta îmi pare a fi mai mult un accident evolutiv care confirmă regula: continuăm impasibili, într-un fel de acces de masochism colectiv, să alegem între un rău şi altul, să dăm girul nostru unuia sau altuia care a mai fost şi a mai promis… Este, dacă vreţi, un perpetuu show live, un „Ciao Darwin” în care eternul câştigător va fi echipa restrânsă de şmecheri, noi restul având rolul de recuzită, de umplutură destinată a se face de râs şi a-şi aplauda propriul eşec…
Nu, să nu mă înţelegeţi greşit, eu nu vreau să vă propun un nou partid al cărui lider să fiu împreună cu amicii mei, nu vă cer să-mi acordaţi mie încrederea în numele unei soluţii miraculoase pe care nu o deţin, departe de mine gândul de a mă substitui celor ce ne joacă destinele la ruletă! Singurul lucru pe care-l doresc este starea de normalitate, aşa cum se vede ea privită de pe alte meleaguri: cu politicieni a căror unică preocupare să fie bunăstarea ţării şi a alegătorilor lor, cu judecători fără balanţă contrafăcută, cu poliţişti necorupţi şi doctori fără buzunar pentru plic. Vreau un preşedinte pentru care să nu fiu un „găozar” şi un premier ce nu mă va trimite să-i număr ouăle, vreau să scăpăm odată de tumoarea aceasta de interese, conturi,televiziuni şi averi care ne sufocă ţara!
Iar primul pas este să ne trezim din letargie şi să le arătăm că, deşi „proşti”, suntem mulţi, mult mai mulţi decât şi-ar fi închipuit ei!





Doar nouă ni se poate întâmpla…

21 08 2010

Mă întrebam, acum câteva zile, ce s-ar fi întâmplat dacă, la momentul declanşării incendiului de la maternitatea spitalului Giuleşti, în salonul respectiv s-ar fi aflat nou născutul unui politician. Câtă zarvă şi balamuc ar fi stârnit incidentul, câte capete ar fi căzut, cum ar fi devenit – peste noapte – sistemul sanitar românesc o prioritate absolută?!

Din fericire pentru odraslele politicienilor noştri şi din păcate pentru noi, beneficiarii de zi cu zi ai serviciilor spitaliceşti, acest lucru ar fi fost imposibil dintr-un motiv foarte simplu: pentru problemele de acest gen ei nu apelează la spitalele din ţară. Mai toţi, fie de la Putere, fie din Opoziţie, când este să fie vorba despre sănătatea proprie sau a odorului preferă să se trateze în afară, care la Viena, care în Indonezia, Elveţia, Statele Unite sau Israel, ba unii chiar în China!
Să fie oare doctorii de dincolo mai buni specialişti, sau să nu-şi permită politicianul nostru şpaga de rigoare într-un spital românesc? Ori să fie teama că, pe nepusă masă, îţi ia foc salonul din cauza unei prize montate acum patruzeci de ani sau te trezeşti că-ţi cade-n cap o bucată de tencuială din tavan?!
Nu ştiu care-i răspunsul însă un lucru e clar: românului de rând, plătitor de taxe, aceste lucruri i se întâmplă. Lor, nu!





Dl. Goe faţă cu reacţiunea

28 05 2010

Dl. Goe e un tip cu prinţipuri morale puternice: ” Nu dialoghez cu pseudo-anonimii agresivi cu atac la persoană dar le restituiesc în automat toate agresiunile!”
Ca tot omu’ de bon ton, stimabilul trebuia musai să se aleagă, dacă nu în Parlament – măcar primvicepreşedinte la organizaţia orange de la Roma, să nu ramână fără coledzi, care mă-nţelegeţi dumneavoastră…drept care s-a pus trup şi suflet în slujba înaltelor idealuri propovăduite de Partid, reuşind chiar să fie notat ca fidel postac pe varii forumuri al importantelor documente şi comunicate ale Onorabilului Deputat Brânză, şeful său direct.
Dl. Goe are şi asociaţiune, al cărei fericit preşedinte este şi care îi poartă – se putea altfel!? – ilustrul nume: GOE (Grupul Oportunist European), cu scop major de propăşire a neamului şi a patriei pe calea votării conform cu interesurile care este.

De câteva zile încoace, onor stimabilul se confruntă cu o problemă morală şi de prinţip insurmontabilă. Iată faptele:
Implicarea eroului nostru în campaniile electorale ale Onorabililor Brânză şi Badea din 2008 şi, ulterior, în alegerile pentru Preşedenţia ţării, i-au adus stimabilului, pe lângă bucuria funcţiei de primvicepreşedinte al organizaţiei Roma (şi aceasta de scurtă durată, dat fiind că prin decizia BPN al PD-L Italia din 21.04.2010 organizaţia Roma a fost dizolvată), o pagubă în propriul buzunar de 4.300,00 Euro, bani cheltuiţi cu varii afişe şi închirieri de camionete publicitare dar şi cu angajarea la negru, pe 50 de Euro pe zi plus masă şi adălmaş, a doi ” distributori de manifeste care munceau în stațiile metrou de dimineața de la 6.00 până seara la 20.00″. Fiind om de înaltă moralitate, Dl. Goe a aşteptat liniştit considerând că „am avut pretenții ca cel puțin să mi se propună variante pentru recuperarea capitalului investit și nicidecum să fiu înlăturat.Parlamentarii au datorie morală și materială față de noi și nu invers. Consider necesar și fundamental ca dumnealor să-și deschidă birouri parlamentare plătite din sumele forfetare acolo unde au cules voturi,merităm să beneficiem 300-400 € lunar pentru un birou parlamentar din acele multe milioane pe care le trimitem lunar în România,din ultima statistică oficială rezultă că în ianuarie 2010 au intrat din Diaspora 630.000,000 €. Așadar,dacă s-ar fi întâmplat conform așteptărilor mele,astăzi, cel puțin comunitatea românilor din Roma ar fi avut un contact direct cu parlamentarii de la București, iar eu mi-aș fi recuperat capitalul investit (…) Din păcate am rămas doar cu paguba materială și cu multă deziluzie.Cer ca în ceasul al doisprăzece-lea să se ia măsuri favorabile mie”
Desigur, în virtutea solidelor prinţipuri ce-l călăuzesc în viaţă, după lunga aşteptare în van şi deziluzia provocată de desfiinţarea postului de primvicepreşedinte, Dl. Goe a adresat o scrisorică coledzilor cerându-le ajutorul, dacă nu, ca orice gentilom care se respectă, ameninţând chiar cu publicarea în presa scrisă (chiar la „Resboiul”!) a importantelor documente şi poze care să-i confirme paguba.

Cum spuneam, simpaticul nostru amic este în mare dilemă: pe de o parte mirajul cărţii de vizită cu titulatura de Primvicepreşedinte şi Partidul la putere, pe de alta Opoziţia care-i face din ce în ce mai des cu ochiul şi cu care, deşi s-au scuipat în nenumărate rânduri, dacă interesul naţiunii o cere s-ar putea chiar pupa în bot.

PS. „Scrisorica” există şi e pusă la păstrare!





Industria cancerigenă

26 03 2010

Coabităm, de mai bine de douăzeci de ani, cu economia de piaţa bazată pe sistemul concurenţial şi acest lucru se reflectă în absolut toate aspectele vieţii cotidiene. Cererea generează implicit oferta şi diversificarea ulterioară a acesteia.
În acelaşi timp, trăim într-o ţara cu un procent ridicat al corupţiei, în care, paradoxal, dacă ar exista o puşcarie dedicată, singura treabă a unicului gardian de serviciu ar fi să aibă grijă să nu cumva să fie furate zăbrelele spre a fi vândute la fier vechi.

Schematic, dacă senatorul Catălin Voicu ar fi un „agent comercial” cu activitate dedicata intermedierii relaţiilor cu justiţia în scopul muşamalizării unor fapte sau al alterării în favoarea inculpatului a rezultatului final, acesta ar fi un om de afaceri bazat, beneficiind de un segment larg de cumpărători şi de o incredibilă rată a succesului. În cadrul aceleiaşi analize, cum fenomenul corupţiei nu este nou, este de presupus că Voicu nu ar fi unicul operator pe piaţă, serviciile sale fiind rezervate aproape exclusiv segmentului oamenilor politici sau de afaceri din zona PSD şi activitatea sa desfaşurându-se doar pe perioada ultimilor câţiva ani, lucru care mă duce cu gândul la posibilitatea existenţei unui soi de „industrie” în domeniu, fiind puţin probabil ca toţi micii şi marii corupţi ai României să fi beneficiat doar de „sereleul” senatorului. Cum regulile economiei de piaţa guvernează, inevitabil, chiar şi afacerile „la negru”, e de presupus că şi în acest domeniu întreprinzătorul va fi confruntat cu concurenţa, fiind silit să se orienteze şi spre alte categorii de clientelă (Orban – PNL) sau să-şi diversifice serviciile.
Trecând de la analiza economică la o analiză clinică a cazului şi aplicând metoda reducerii la absurd, s-ar putea spune că vechimea în muncă a unicului gardian al puşcăriei goale de corupţi este direct proportionala cu gradul de metastază al sistemului politic românesc.
Am vorbit să inţelegeţi dumneavoastră!





Democratia grupului de interese

21 02 2010

Am stat si am privit, in fel si chip, ultimii 20 de ani, cautand un numitor comun, un „trend”…Lasand la o parte simpatiile si antipatiile mi-am dat seama ca, indiferent de forta politica la guvernare, intotdeauna au existat unul sau mai multe grupuri de interese sa ne determine destinele, lucru ce s-a dovedit si se dovedeste in continuare pagubos pentru tara, dar deosebit de profitabil pentru cei in cauza.
M-am intrebat apoi, cum de am acceptat sa se intample asta, tinand cont ca, cel putin teoretic, democratia este functionala iar noi – vreau sa cred! – nu suntem masochisti…

Raspunsul, prieteni, era atat de simplu si evident incat trecea neobservat: in mod democratic am fost pusi intotdeauna sa alegem intre doua rele, fara alternativa! Ei au pus ghearele pe noi si, sub pretextul iluzoriu al votului democratic, la fiecare patru sau cinci ani ne cheama sa-i realegem: pe ei, sau tot pe ei.
Intr-adevar, exista intotdeauna posibilitatea unei forte politice emergente, care, in sfarsit, sa reprezinte si interesele tarii. Aceasta este insa o „fata morgana”, un miraj…fiindca in Romania politica se face cu bani multi, iar cel dispus sa investeasca intr-o astfel de intreprindere va dori intotdeauna sa-si multiplice suma respectiva: iata, s-a format nucleul unui nou grup!

Intr-un film mai vechi si destul de prost, cineva se intreba:”Oare are rost sa traiesti intr-un asemenea rahat?





Banu-i ochiu’ dracului

1 12 2009

Duminica trecuta, ca de obicei, lume multa si inghesuiala in curtea bisericii Sfanta Paraschiva din Torino. Unii cu treaba intr-ale credintei, altii cu afaceri: seminte, CD-uri, ziare. Si pliante de promovare, toate frumos tiparite si colorate, imbiind trecatorul la servicii de traducere si avocatura, transfer de bani, transport de marfuri si persoane…ce mai, ca-n targ!
Mai retrasi, doua fete si un baiat, imparteau si ei niste biletele: scrise de mana, oferind la preturi mici coafura si pedichiura la domiciliu. Una dintre fete, tocmai sosita din Romania si necunoscand limba italiana, s-a gandit sa-si faca putina publicitate spre a castiga un banut. Dupa cateva minute, a aparut si preoteasa: „Nu puteti da volantine in curtea bisericii…pentru asta trebuie platit, toti ceilalti au platit”. S-au resemnat cei trei si au plecat.
Eu nu am nici o informatie cum ca preoteasa – sau, ma rog, biserica! – ar avea „autoritatea” sa vanda dreptul de distribuire a materialului publicitar…da’ mai stii!? Oricum, este vorba despre aceeasi preoteasa careia, acum vreo patru ani, i se dusese buhu’ ca vinde locuri de munca „badantelor” romance!
Amin!