Moftul român

11 02 2011

(Ora României nr. 13/ 10 februarie 2011)

Curios şi hilar cum, după aproape o sută de ani, un fragment al societăţii româneşti – şi mă refer aici la diaspora – se regăseşte atât de bine zugrăvit în scrierile lui Caragiale. Un adevărat Jules Verne din acest punct de vedere, maestrul a reuşit să surprindă cu extremă claritate mofturi şi năravuri destinate a fi întâlnite mult mai târziu, în epoca Facebookului şi a I Phoneului, printre personagiile comunităţilor româneşti răspândite în lumea largă.
Într-adevăr, cum ar fi putut fi caracterizat mai bine electorul pe care se dă luptă aprigă între variile partide ale românilor din Italia, decât prin Cetăţeanul Turmentat, fiinţă nevinovată şi rătăcitoare, manevrată din toate părţile, ameţită de băutură şi promisiuni şi, în esenţă, lipsită de apărare în faţa mojiciei politicianului?! Şi cine ar fi putut surprinde mai amănunţit aspectul de afacere de chiverniseală al politicii, sau luptele şi polemicile sterile, duse până la limitele abjectului, încheiate – nu rareori! – cu acorduri meschine, poze de grup şi Pupat toţi piaţa independenţi?!

I-am întâlnit nu mai departe de acum câteva zile, în mediul virtual, pe Leanca, hangiţa de la Hanu’ Dracului, pornită a intenta proces penal – nu pentru un clondir cu mastică prima, ci pentru imaginare daune de imagine şi ofense ce ar fi lăsat-o cu …onoarea mea, sărmana, nereperată… – şi pe preşedintele partidului X, îndemnând cu patimă să-i votăm pe ai noştri, nu pe ceilalţi, el însuşi fiind garant şi reper al prinţipului: Din clasele primare până la bacalaureat – anarhist. De la bacalaureat până la primul examen de universitate – socialist. De la primul examen până la licenţă – progresist. De la licenţă până la slujbă – liberal. De la slujbă până la pensie – conservator.
Aflată într-o importantă fază de dezvoltare, de căutări, de încercări mai mult sau mai puţin reuşite de integrare şi armonizare, comunitatea românească nu scapă – iată! – la un secol distanţă, de „blestemul” marelui scriitor: Lumea trece, năravurile rămân.





Pomul de Crăciun

9 12 2010

Lui Adi Ciorcăşel

M-am dus la IKEA să-mi iau un „brad”. Pun ghilimele pentru că, mai apoi, am aflat că de fapt tocmai intrasem în posesia celui mai comun dintre molizi, ignorantul din mine – fiind născut „la şosea cu asfalt” – nepricepându-se a face diferenţele de rigoare.

Suedezii au avut o idee drăguţă: să-ţi ofere coniferu’ de viu, cu tot cu rădăcină, plus posibilitatea de a avea şi un vas corespunzător (pe care-l cumperi separat, tot de la ei!), cu promisiunea ca, odată terminate sărbătorile, să-l poţi restitui – mai puţin vasul – contra unui cupon de cumpărături (făcute TOT LA EI!). Totul ambalat frumos sub un slogan de genul „Sarbatoreşte respectând ambientul” sau cam aşa ceva, că n-am fost prea atent.
Prea puţin interesat de obţinerea contravalorii în bonuri de cumpărături, oferta m-a tentat în ideea că bietul pomişor va fi replantat imediat ce vom trece pragul dintre ani…
NIMIC MAI FALS!!!
Pe fluturaşul frumos colorat, în partea de jos şi cu litere abia lizibile, onor IKEA te anunţă că soarta pomului tău de Crăciun este să devină „compost organic” sau rumeguş din care să-ţi facă ei mobila aia de rahat şi să-ţi mai ia banii o dată.
Drept care i-am amenajat deja lui „MOLI” un locuşor pe balcon, i-am făcut un duş în cadă (sărăcuţul, era plin de noroi când l-am luat) şi l-am declarat membru cu drepturi depline al familiei. Plus că nu voi mai cumpăra în viaţa mea nimic de la nemernicii ăia îmbârligători!!!





Crâmpeie de Românie

28 11 2010

( ORA ROMÂNIEI nr.8/ 20 noiembrie 2010)

Am intrat în ţară pe la Porţile de Fier. Vama românească era în renovare, aşa că a trebuit să aştept câteva minute… Într-un final, un funcţionar mi-a făcut semn să mă apropii. Ne-au verificat actele şi am trecut la controlul vamal. Nici slovenii, nici croaţii şi nici sârbii nu controlaseră însă, cum România era destinaţia finală, mi s-a părut normal să fie controlată maşina. Vameşul m-a întrebat dacă transport arme sau droguri. „Nu”. „Da’ ce aveţi?”. „Păi… cadouri, dulciuri, hainele noastre (că mergeam la nuntă!)…”. „Altceva?”. „ Cafea”. „Cafea aveţi multă?”. „Cred că vreo zece sau doi’şpe pachete”. „V-am fi recunoscători dacă ne-aţi lăsa şi nouă unul”. Le-am lăsat, că eram destul de obosit după paisprezece ore de condus ca să mai fiu ţinut câteva ceasuri în vamă.

Benzinăria era jegoasă. Asta în ciuda faptului că fusese modernizată de curând. În timp ce vânzătoarea introducea în casa de marcat nişte complicaţi algoritmi, numai de ea ştiuţi, spre a-mi calcula costul celor 15 litri de motorină şi a rovignetei pe o săptămână, o voce a întrebat dacă a trecut moţiunea de cenzură. „Ăştia nu mai pleacă!” a venit, sec, răspunsul. Cu un zâmbet blazat şi un pic tâmp, lumea l-a privit o clipă pe cel ce răspunsese. Apoi fiecare şi-a văzut de treabă.

De la Şimian spre Hinova şoseaua a fost renovată. Semnalizarea rutieră este foarte bine pusă la punct şi asfaltul atât de neted încât „Floricica” mea aproape uitase de chinurile gropilor din centrul Severinului. În dreapta, albastră şi liniştită, vălurea Dunărea dantelată de câteva cupluri de lebede şi eu, nătâng ca-n tinereţe, m-am îndrăgostit a nu-ştiu-câta oară de ea.

Vânzătoarea de pe marginea şoselei a desfăcut capacul borcanului îmbiindu-mă să gust: nu prea mă omor eu după mierea de albine însă am cumpărat-o fiindcă aroma mi-a amintit de un tei al copilăriei mele.

„Mă duc să-mi iau ţigări de la magazinul din sat” îi spun socrului meu. „Nu au”. „Atunci, zic eu, de la bar”. „Nici ăia nu mai au, că nu le rentează”. „Bine, insist, şi cei care fumează de unde iau?”. „Mă duc eu să-ţi iau de la un om din sat, netimbrate. De altele nu găseşti”

Câinii ăştia-s fenomenali: au fost neliniştiţi toată dimineaţa înainte de a sosi noi, parcă ar fi ştiut.

Schimbând canalele mi-am dat seama că cea mai bună televiziune din România este „Discovery”. Toate celelalte înjură sau laudă guvernul.

Mirii sunt tinerei, frumoşi şi nerăbdători iar soarele de toamnă generos. Dat fiind că tocmai se va trece la ora de iarnă, vor avea cea mai lungă noapte a nunţii. Restaurantul micuţ şi cochet, bucatele gustoase şi frumos aranjate şi vinul excelent desăvârşesc unirea lor. „Casă de piatră!”

Şoseaua nouă te îmbie să accelerezi. Cu toate acestea, prin micuţele sate toate maşinile se încăpăţânează să nu depăşească viteza legală. Explicaţia, dată de un şofer vechi, este că stau „rutieriştii” la pândă. „Păi, dacă le-a tăiat salariile… să mai rotunjească şi ei!”

Vremea se-ncăpăţânează să fie frumoasă parcă spre a-mi aminti că m-am întors după prea mult timp şi m-am oprit prea puţin pentru a putea gusta, dulce-amărui, din ţara mea…





România în sens giratoriu

30 09 2010

Publicat în ORA ROMÂNIEI nr 4/25.09.2010

„Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne…”

De vreo douăj’ de ani ne tot învârtim în jurul cozii. Practic, România pare a fi nimerit în miezul unei discontinuităţi spaţio-temporale ce face ca totul să rămână aşa cum a fost, un fel de Australie încăpăţânându-se să-şi păstreze peste vremuri dinozaurii, în ciuda pretenţiei de schimbări democratice, a apartenenţei la o Europă unită şi a ciotului de autostradă neterminată. Singurele a se fi schimbat cu adevărat sunt cifrele, însă într-o mică măsură, această „anomalie în anomalie” afectând doar numărul şi mărimea conturilor, a proprietăţilor şi a afacerilor celor câteva sute de politicieni ce joacă pe rând, la fiecare patru ani de două decenii încoace, rolul „răului cel mic”. Şi care se transformă, pe măsură ce timpul trece, într-o nouă specie, intangibilă, într-o castă având unic scop îmbogăţirea personală pe orice cale şi perpetuarea propriei hegemonii.

Puţine s-au schimbat în România însă noi, mulţimea, prostimea ce face ca acel petec de pământ să fie numit aşa, nu ne numărăm printre ele. Evident, cursul vremii ne-a determinat să dăm salamul de soia pe Coca Cola şi termopane, însă mie aceasta îmi pare a fi mai mult un accident evolutiv care confirmă regula: continuăm impasibili, într-un fel de acces de masochism colectiv, să alegem între un rău şi altul, să dăm girul nostru unuia sau altuia care a mai fost şi a mai promis… Este, dacă vreţi, un perpetuu show live, un „Ciao Darwin” în care eternul câştigător va fi echipa restrânsă de şmecheri, noi restul având rolul de recuzită, de umplutură destinată a se face de râs şi a-şi aplauda propriul eşec…
Nu, să nu mă înţelegeţi greşit, eu nu vreau să vă propun un nou partid al cărui lider să fiu împreună cu amicii mei, nu vă cer să-mi acordaţi mie încrederea în numele unei soluţii miraculoase pe care nu o deţin, departe de mine gândul de a mă substitui celor ce ne joacă destinele la ruletă! Singurul lucru pe care-l doresc este starea de normalitate, aşa cum se vede ea privită de pe alte meleaguri: cu politicieni a căror unică preocupare să fie bunăstarea ţării şi a alegătorilor lor, cu judecători fără balanţă contrafăcută, cu poliţişti necorupţi şi doctori fără buzunar pentru plic. Vreau un preşedinte pentru care să nu fiu un „găozar” şi un premier ce nu mă va trimite să-i număr ouăle, vreau să scăpăm odată de tumoarea aceasta de interese, conturi,televiziuni şi averi care ne sufocă ţara!
Iar primul pas este să ne trezim din letargie şi să le arătăm că, deşi „proşti”, suntem mulţi, mult mai mulţi decât şi-ar fi închipuit ei!





Manele

19 09 2010

Publicat în ORA ROMÂNIEI nr.3/02 septembrie 2010 sub titlul DACĂ IMPOZITARE NU E, NIMIC NU E!

Ajunsă la a douăsprezecea ediţie, întâlnirea anuală a autorităţilor guvernamentale române cu reprezentanţii asociaţiilor din diaspora l-a avut printre protagonişti pe deputatul Wiliam Brânză, acestuia fiindu-i conferit titlul de „politician al anului”, dânsul fiind, de fapt, şi singurul ales în colegiile din străinătate prezent la lucrări.
Nu voi comenta faptul că – spun gurile rele! – toată afacerea ar fi fost aranjată spre a-i satisface vanitatea domnului deputat şi, eventual, pentru a-i spori „creditele” în cazul în care PDL ar da semne că se duce la fund iar domnia sa ar decide să sară în altă barcă… Şi nici faptul că recent primitul titlu i-a adus, printre conaţionalii ce trăiesc peste hotarele ţării, porecla de „Willi Mondialul”…
Ceea ce mă preocupă pe mine este seninătatea cu care parlamentarul diasporean insistă în a da la gioale propriului electorat: undeva pe la începutul lunii iunie, deputatul Brânză a iniţiat un proiect de lege care viza taxarea cu 1% a banilor trimişi în ţară de către românii care lucrează peste hotare. Izbindu-se de puternicele critici venite de la asociaţiile şi partidele românilor din Spania şi Italia, proaspătul preşedinte reconfirmat al PDL Diaspora a dat-o cotită spunând că, de fapt, legea ar fi vizat doar profiturile realizate de către firmele de transfer de bani şi nu sumele expediate, toată treaba fiind până la urmă dată uitării…Sau, cel puţin, asta a fost senzaţia mea până mai acum două săptămâni când, la întâlnirea de la Mangalia, Brânză a revenit confirmând că are în program acest proiect de lege, ignorând voit o matematică simplă: impozitarea suplimentară a serviciilor de transfer de bani va duce implicit la creşterea tarifelor practicate, sumele pe care alesul nostru visează să le gestioneze alături de colegul Eugen Tomac fiind, până la urmă, jupuite tot de pe spinarea muratorului şi a căpşunarului. Singurul lucru care s-a schimbat – că s-au prins fraierii!!! – este că dom’ deputat a mai lăsat de la el, în loc de 50 de milioane de euroi (1% din 5 miliarde pe care românii îi trimit anual în ţară) s-ar mulţumi doar cu vreo două…
În rest, de la Willi Mondialu’ pentru Diaspora: fără număr…!!!





Doar nouă ni se poate întâmpla…

21 08 2010

Mă întrebam, acum câteva zile, ce s-ar fi întâmplat dacă, la momentul declanşării incendiului de la maternitatea spitalului Giuleşti, în salonul respectiv s-ar fi aflat nou născutul unui politician. Câtă zarvă şi balamuc ar fi stârnit incidentul, câte capete ar fi căzut, cum ar fi devenit – peste noapte – sistemul sanitar românesc o prioritate absolută?!

Din fericire pentru odraslele politicienilor noştri şi din păcate pentru noi, beneficiarii de zi cu zi ai serviciilor spitaliceşti, acest lucru ar fi fost imposibil dintr-un motiv foarte simplu: pentru problemele de acest gen ei nu apelează la spitalele din ţară. Mai toţi, fie de la Putere, fie din Opoziţie, când este să fie vorba despre sănătatea proprie sau a odorului preferă să se trateze în afară, care la Viena, care în Indonezia, Elveţia, Statele Unite sau Israel, ba unii chiar în China!
Să fie oare doctorii de dincolo mai buni specialişti, sau să nu-şi permită politicianul nostru şpaga de rigoare într-un spital românesc? Ori să fie teama că, pe nepusă masă, îţi ia foc salonul din cauza unei prize montate acum patruzeci de ani sau te trezeşti că-ţi cade-n cap o bucată de tencuială din tavan?!
Nu ştiu care-i răspunsul însă un lucru e clar: românului de rând, plătitor de taxe, aceste lucruri i se întâmplă. Lor, nu!





Ţigani europeni

29 07 2010

Mulţumită conaţionalilor noştri de etnie romă, România riscă să rateze aderarea la spaţiul Schengen în martie 2011, criticile venind chiar de la principala noastră susţinătoare, Franţa. Cu alte cuvinte, cei care până mai ieri puneau presiune pe executivul român pentru a fi adoptată o legislaţie care să prevină discriminarea acestei etnii sunt aceiaşi care azi, copleşiţi şi depăşiţi ei înşişi de complexitatea problemei, ne cer să-i luăm şi să ne spălăm cu ei pe cap.

Eu nu sunt un rasist şi am căutat întotdeauna să privesc lucrurile şi din perspectiva celuilalt, convins fiind că diferenţele dintre oameni de origini şi culturi diverse se regăsesc sub acelaşi numitor comun: fiinţa umană. Cu toate acestea, n-aş putea jura cu mâna pe inimă că nu sunt, încă, sclavul anumitor prejudecăţi… Şi cum n-aş putea fi, cum mi-aş putea autoimpune să nu mi se ridice instinctiv nivelul de vigilenţă când în spatele meu, în autobuz, aud vorbindu-se ţigăneşte dacă la Torino, oraş cu circa un milion de locuitori din care doar câteva mii de nomazi, majoritatea cerşetorilor sunt ţigani, mătuşa mea a fost şmenuită, săptămâna trecută, de către ţigani, pe tramvai am surprins o ţigancă încercând să-mi şutească portmoneul, circulaţia trenurilor a fost afectată din cauza furtului cablurilor electrice de către ţigani…? Şi dacă, căutând pe Google „popolazione rrom a Torino”, rezultatele afişate pe prima pagină conduc la români? Ziceţi şi voi…!