Revoluţia furată

18 12 2010

(ORA ROMÂNIEI nr.10/18.12.2010)

Cu douăzecişiunu de ani în urmă eram cu toţii mult mai tineri şi mai inocenţi. Prea tineri, poate şi prea necopţi. Prea creduli şi prea lipsiţi de apărare în faţa unui show mediatic live care, chiar sub privirile noastre, regenera cadavrele Partidului şi temutei Securităţi, pe care tocmai le doborâsem.

Crăciunul lui 1989 ar fi trebuit să fie o mare sărbătoare a noastră, a românilor izbăviţi de teroare; în schimb, sub acoperirea sângelui ce încă mai mustea din cadavrele anonimilor, a rafalelor ce răzbăteau din televizor sau din casa de alături şi a execuţiei la ordinul noii Puteri a cuplului de dictatori, românilor li se pregătea o nouă închisoare, nemaivăzută şi diabolică. Sub privirile îngăduitoare ale „emanaţilor” Revoluţiei, în frunte cu „dizidentul” Iliescu, şleahta de activişti, turnători şi torţionari securişti s-a transformat peste noapte într-o prosperă şi neprihănită clasă de oameni de afaceri care s-a pus pe lucru imediat, reuşind în scurt timp să acapareze mare parte din economia românească şi să oficializeze reguli ce noi doar le bănuiam a exista înainte: manipulare grosolană, hoţie, corupţie şi minciună sfruntată…
De mai bine de douăzeci de ani, frumoasa noastră Românie creşte pe un schelet strâmb şi cocoşat dictat de interesele noii nomenclaturi. Doar noi am rămas aceiaşi: puţin mai bătrâni şi parcă un pic mai înţelepţi, un popor harnic, ospitalier şi iertător.
De mulţi ani încoace, am renunţat să mai aprind lumânări în Decembrie. Fiindcă asta nu va schimba nimic. Mă rog, în schimb, să ne trezim din nou şi să avem puterea de a sfărşi ceea ce am început în 1989. Şi, de data acesta, să fim neiertători!

Anunțuri




România în sens giratoriu

30 09 2010

Publicat în ORA ROMÂNIEI nr 4/25.09.2010

„Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne…”

De vreo douăj’ de ani ne tot învârtim în jurul cozii. Practic, România pare a fi nimerit în miezul unei discontinuităţi spaţio-temporale ce face ca totul să rămână aşa cum a fost, un fel de Australie încăpăţânându-se să-şi păstreze peste vremuri dinozaurii, în ciuda pretenţiei de schimbări democratice, a apartenenţei la o Europă unită şi a ciotului de autostradă neterminată. Singurele a se fi schimbat cu adevărat sunt cifrele, însă într-o mică măsură, această „anomalie în anomalie” afectând doar numărul şi mărimea conturilor, a proprietăţilor şi a afacerilor celor câteva sute de politicieni ce joacă pe rând, la fiecare patru ani de două decenii încoace, rolul „răului cel mic”. Şi care se transformă, pe măsură ce timpul trece, într-o nouă specie, intangibilă, într-o castă având unic scop îmbogăţirea personală pe orice cale şi perpetuarea propriei hegemonii.

Puţine s-au schimbat în România însă noi, mulţimea, prostimea ce face ca acel petec de pământ să fie numit aşa, nu ne numărăm printre ele. Evident, cursul vremii ne-a determinat să dăm salamul de soia pe Coca Cola şi termopane, însă mie aceasta îmi pare a fi mai mult un accident evolutiv care confirmă regula: continuăm impasibili, într-un fel de acces de masochism colectiv, să alegem între un rău şi altul, să dăm girul nostru unuia sau altuia care a mai fost şi a mai promis… Este, dacă vreţi, un perpetuu show live, un „Ciao Darwin” în care eternul câştigător va fi echipa restrânsă de şmecheri, noi restul având rolul de recuzită, de umplutură destinată a se face de râs şi a-şi aplauda propriul eşec…
Nu, să nu mă înţelegeţi greşit, eu nu vreau să vă propun un nou partid al cărui lider să fiu împreună cu amicii mei, nu vă cer să-mi acordaţi mie încrederea în numele unei soluţii miraculoase pe care nu o deţin, departe de mine gândul de a mă substitui celor ce ne joacă destinele la ruletă! Singurul lucru pe care-l doresc este starea de normalitate, aşa cum se vede ea privită de pe alte meleaguri: cu politicieni a căror unică preocupare să fie bunăstarea ţării şi a alegătorilor lor, cu judecători fără balanţă contrafăcută, cu poliţişti necorupţi şi doctori fără buzunar pentru plic. Vreau un preşedinte pentru care să nu fiu un „găozar” şi un premier ce nu mă va trimite să-i număr ouăle, vreau să scăpăm odată de tumoarea aceasta de interese, conturi,televiziuni şi averi care ne sufocă ţara!
Iar primul pas este să ne trezim din letargie şi să le arătăm că, deşi „proşti”, suntem mulţi, mult mai mulţi decât şi-ar fi închipuit ei!





Doar nouă ni se poate întâmpla…

21 08 2010

Mă întrebam, acum câteva zile, ce s-ar fi întâmplat dacă, la momentul declanşării incendiului de la maternitatea spitalului Giuleşti, în salonul respectiv s-ar fi aflat nou născutul unui politician. Câtă zarvă şi balamuc ar fi stârnit incidentul, câte capete ar fi căzut, cum ar fi devenit – peste noapte – sistemul sanitar românesc o prioritate absolută?!

Din fericire pentru odraslele politicienilor noştri şi din păcate pentru noi, beneficiarii de zi cu zi ai serviciilor spitaliceşti, acest lucru ar fi fost imposibil dintr-un motiv foarte simplu: pentru problemele de acest gen ei nu apelează la spitalele din ţară. Mai toţi, fie de la Putere, fie din Opoziţie, când este să fie vorba despre sănătatea proprie sau a odorului preferă să se trateze în afară, care la Viena, care în Indonezia, Elveţia, Statele Unite sau Israel, ba unii chiar în China!
Să fie oare doctorii de dincolo mai buni specialişti, sau să nu-şi permită politicianul nostru şpaga de rigoare într-un spital românesc? Ori să fie teama că, pe nepusă masă, îţi ia foc salonul din cauza unei prize montate acum patruzeci de ani sau te trezeşti că-ţi cade-n cap o bucată de tencuială din tavan?!
Nu ştiu care-i răspunsul însă un lucru e clar: românului de rând, plătitor de taxe, aceste lucruri i se întâmplă. Lor, nu!





Obiceiuri la români

7 05 2010

Am luat act de decizia guvernanţilor de a reduce – ca să nu spun „tăia”! – salariile bugetarilor, pensiile şi ajutorul de şomaj. Pare a fi, în acest moment, singura soluţie care să lase ţării măcar şansa unei ulterioare relansări economice şi, ca tot românu’, mă voi obişnui cu ideea unei găuri în plus la curea.
Cum, în afara obişnuitei gargare politice, soluţiile salvatoare par că lipsesc cu desăvârşire şi din tabăra opoziţiei, m-am întrebat care ar fi fost situaţia în cazul în care, ca să-l parafrazez pe Victor Ponta, sistemul de furt, de fraudare si cumparare a voturilor ar fi funcţionat mai bine la PSD?

Iată, în mare, cum s-ar fi schimbat situaţia:
În primul rând Prostănacu’ l-ar fi pus la podea pe Marinel, printre contestaţiile de fraudă electorală cu rigurozitate formulate de către partea adversă, cu această ocazie căpşunarii alegându-se cu o rafală de flegme mai puţin de la Ciutacu. Succesul candidatului PSD ar fi consolidat coaliţia de dreapta-stânga formându-se noul guvern care s-ar fi pus imediat pe treabă – adică pe împărţit între ei, aşa cum ne spune tradiţia postdecembristă că face orice guvern serios. Probabil că Johannis ar fi renunţat la funcţia de premier după doar câteva săptămâni, prinzându-se că va fi ţap ispăşitor, însă s-ar fi trecut destul de repede peste acest mic amănunt, în ambele partide găsindu-se, din punct de vedere statistic, destui specialişti dispuşi să se-nghesuie la funcţia de tăietor de tort.
Fiind Voicu Cătălin ministru de interne, este de presupus că soacra lui Geoană ar fi stat acum liniştită, tricotând ciorapi la gura sobei, în faţa certificatului de revoluţionar frumos înrămat şi pus la loc de cinste. În schimb, Băse, Udrea, Blaga şi Onţanu ar fi făcut coadă la DNA la luat de ani. De puşcărie.
Ponta şi-ar fi şters din vocabular cuvântul „prostănac” şi ar fi ajuns mâna dreaptă a Preşedintelui, pe post de chemător de elicopter roşu şi de consilier de shopping al Primei Doamne.
FMIul ne-ar fi dat banii oricum, că doar n-ar fi fost fraieri să se lipsească de o dobândă-n plus, iar de sfârşit de an am fi pus-o de un Vanghelion pe cinste, de i se ducea buhul pe tot Goagălu’.
Alţii s-ar fi rupt în vile, conturi şi chermeze şi alţii ar fi privit cu jind.
UNPRul nu s-ar mai fi inventat, chiar dacă acest aspect nu contează. Amărâţii de la PDL- cu sau fără cratimă, câţi ar mai fi fost rămaşi fără dosar la DNA sau ANI, ar fi acuzat guvernul de hoţie de pe băncile opoziţiei, pe fondul pierderii masive de parlamentari în favoarea puterii şi a datoriilor de milioane rămase din campania electorală. Ar fi rămas aceeaşi Constituţia, în sensul că, conform voinţei liber exprimată a poporului suveran, ar fi fost modificată exact aşa cum se va întâmpla, nici o virgulă în plus sau minus.
Pe la sfârşitul săptămânii trecute ar fi venit la negocieri simpaticu’ ăla de Jeffrey Franks şi, în urma tratativelor cu guvernul, făcând apelul la responsabilitate de rigoare, Preşedintele ar fi anunţat scăderea salariilor bugetarilor, a pensiilor şi a ajutorului de şomaj, ca unică soluţie pentru a reduce deficitul şi a încasa cea de-a doua tranşă de împrumut de la FMI.
Într-adevăr, multe s-ar fi schimbat dacă Băsescu ar fi pierdut alegerile…
Neschimbată ar fi rămas doar poziţia românului de rând, a cetăţeanului corect, plătitor de taxe şi cu frică de Dumnezeu: capra.





Industria cancerigenă

26 03 2010

Coabităm, de mai bine de douăzeci de ani, cu economia de piaţa bazată pe sistemul concurenţial şi acest lucru se reflectă în absolut toate aspectele vieţii cotidiene. Cererea generează implicit oferta şi diversificarea ulterioară a acesteia.
În acelaşi timp, trăim într-o ţara cu un procent ridicat al corupţiei, în care, paradoxal, dacă ar exista o puşcarie dedicată, singura treabă a unicului gardian de serviciu ar fi să aibă grijă să nu cumva să fie furate zăbrelele spre a fi vândute la fier vechi.

Schematic, dacă senatorul Catălin Voicu ar fi un „agent comercial” cu activitate dedicata intermedierii relaţiilor cu justiţia în scopul muşamalizării unor fapte sau al alterării în favoarea inculpatului a rezultatului final, acesta ar fi un om de afaceri bazat, beneficiind de un segment larg de cumpărători şi de o incredibilă rată a succesului. În cadrul aceleiaşi analize, cum fenomenul corupţiei nu este nou, este de presupus că Voicu nu ar fi unicul operator pe piaţă, serviciile sale fiind rezervate aproape exclusiv segmentului oamenilor politici sau de afaceri din zona PSD şi activitatea sa desfaşurându-se doar pe perioada ultimilor câţiva ani, lucru care mă duce cu gândul la posibilitatea existenţei unui soi de „industrie” în domeniu, fiind puţin probabil ca toţi micii şi marii corupţi ai României să fi beneficiat doar de „sereleul” senatorului. Cum regulile economiei de piaţa guvernează, inevitabil, chiar şi afacerile „la negru”, e de presupus că şi în acest domeniu întreprinzătorul va fi confruntat cu concurenţa, fiind silit să se orienteze şi spre alte categorii de clientelă (Orban – PNL) sau să-şi diversifice serviciile.
Trecând de la analiza economică la o analiză clinică a cazului şi aplicând metoda reducerii la absurd, s-ar putea spune că vechimea în muncă a unicului gardian al puşcăriei goale de corupţi este direct proportionala cu gradul de metastază al sistemului politic românesc.
Am vorbit să inţelegeţi dumneavoastră!





Senator pe de-a moaca

4 03 2010

Viorel Riceard Badea este senator din partea PD-L, reprezentant al colegiului Europa-Asia pentru comunitatile romanesti, din 2008. Intr-un recent dialog, acesta afirma ca „In camapania mea electorala din 2008 nu am promis nimic.”

Joi, 25 februarie, parlamentarul reprezentant al diasporei a fost prezent la Torino, la sediul asociatiei Fratia, pentru o intalnire cu romanii unde s-au „vorbit discutii”, concluzia finala fiind zero. Omu’ se mentine tare pe pozitie si nu promite nimic…cu exceptia, poate, a raspunsurilor la cateva intrebari pe care le pregatisem pentru a fi publicate pe site-ul diaspora romaneasca.it. Cum a trecut o saptamana si inca nu am primit nimic, presupun ca si in acest caz senatorul prefera sa paseze pisica moarta.

– Ce propune Viorel Badea, romanilor din Italia si diasporei in general, pentru 2010?

– Cunoasteti problemele specifice comunitatii? Care este modalitatea prin care va procurati aceste informatii?

– Se spune ca cele doua birouri senatoriale de aici stau mai mult inchise. E adevarat?

– Care este rolul asociatiilor romanesti in acest context?

– Exista asociatii agreeate si altele pe “lista neagra”? Daca “da” care?

– Sunt asociatiile apolitice intr-adevar?

– Ne aflam (Ati fost recent) la sediul “Fratia” de la Torino. Este apolitica?

– Cravata portocalie aveti? (Daca “da” – “Se mai poarta>”)

– Romanii din Italia au votat in proportie covarsitoare Basescu…!?

– Deputatul Branza a primit, multumita votului diasporei, un contract de 3 milioane de euroi cu Metrorex-ul. Dumneavoastra v-au dat ceva?

– Aveti vreo firma, ceva? Sau contracte cu statul?

– Branza este seful?

– Pe aici se spune ca Badea e “al italienilor” iar Branza “al spaniolilor”, care este realitatea?

– Daca se va reduce numarul de parlamentari veti fi in competitie cu Branza?

– Fondurile cerute si cu imparteala gata facuta de catre Branza si destinate, printre altele, si asociatiilor din Italia, vor veni? Umbla zvonul ca ar fi destinate doar celor care au facut sluj in timpul campaniei prezidentiale, e adevarat?

– Pe dumneavoastra v-a afectat in vreun fel “flacara violet”?

– Imediat dupa alegeri, am lansat prin intermediul blogului meu o “Scrisoare deschisa Presedintelui Romaniei”. Stiu ca dumneavoastra ati citit-o…credeti ca a citit-o si Base?

– Doleantele exprimate in scrisoare constituiau un punct de vedere personal insa, ulterior, au fost sustinute de mai multe asociatii ale diasporei din Europa dar si de peste ocean. Dumneavoastra ce credeti?

– Pana la Dumnezeu te mananca sfintii?

– Exista filiale PDL in Italia? Care este baza legala in virtutea careia functioneaza acestea, ca multi spun ca ar fi ilegale?

– Ilinca se alege cu ceva de pe urma succesului PDL la prezidentiale?

– Ce proiecte politice in favoarea diasporei ati promovat pana acum?

– Veti candida si in 2012?

– Mai bine cu Ponta sau cu Geoana?

– Luni se prefigureaza, sub titulatura “1 Martie – O zi fara noi”, o greva generala a imigrantilor…Credeti ca romanii ar trebui sa participe? De ce?

– In politica se “da la gioale”?

– Mesajul dumneavoastra catre cititorii “Diasporei Romanesti”

Iata intrebarile la care nu vom primi raspuns, nici acum si nici macar la viitoarele alegeri, pur si simplu fiindca Viorel Badea prefera sa fie sincer si sa nu promita nimic: vrea sa fie ales pe de-a moaca!





Democratia grupului de interese

21 02 2010

Am stat si am privit, in fel si chip, ultimii 20 de ani, cautand un numitor comun, un „trend”…Lasand la o parte simpatiile si antipatiile mi-am dat seama ca, indiferent de forta politica la guvernare, intotdeauna au existat unul sau mai multe grupuri de interese sa ne determine destinele, lucru ce s-a dovedit si se dovedeste in continuare pagubos pentru tara, dar deosebit de profitabil pentru cei in cauza.
M-am intrebat apoi, cum de am acceptat sa se intample asta, tinand cont ca, cel putin teoretic, democratia este functionala iar noi – vreau sa cred! – nu suntem masochisti…

Raspunsul, prieteni, era atat de simplu si evident incat trecea neobservat: in mod democratic am fost pusi intotdeauna sa alegem intre doua rele, fara alternativa! Ei au pus ghearele pe noi si, sub pretextul iluzoriu al votului democratic, la fiecare patru sau cinci ani ne cheama sa-i realegem: pe ei, sau tot pe ei.
Intr-adevar, exista intotdeauna posibilitatea unei forte politice emergente, care, in sfarsit, sa reprezinte si interesele tarii. Aceasta este insa o „fata morgana”, un miraj…fiindca in Romania politica se face cu bani multi, iar cel dispus sa investeasca intr-o astfel de intreprindere va dori intotdeauna sa-si multiplice suma respectiva: iata, s-a format nucleul unui nou grup!

Intr-un film mai vechi si destul de prost, cineva se intreba:”Oare are rost sa traiesti intr-un asemenea rahat?