Nebănuitele căi ale integrării

12 01 2011

Citeam zilele trecute în Gazeta Românească despre recenta înfiinţare a unui sindicat „românesc” în Italia. Bine, trecând de titlu, mi-am dat seama că este vorba, în realitate, despre o structură sindicală destinată apărării drepturilor tuturor „stranierilor”, construită special pe segmentul şi tipologia standard a muncii imigrantului din peninsulă: construcţii şi îngrijirea bătrânilor. O idee destul de interesantă dealtfel, ţinând cont că procentul străinilor se apropie binişor de 10% din populaţia totală (este vorba doar despre cei cu acte în regulă, cei „la negru” fiind greu de cuantificat), din care peste 77% lucrează oficial.

Comunitatea românească de aici este foarte numeroasă, depăşind numeric atât albanezii cât şi marocanii, fiind estimată la peste un milion de persoane. Majoritatea celor care, iniţial, au luat calea pribegiei doar temporar, gândind la cel mult câţiva ani de muncă „în afară”, au început să se sedimenteze şi să-şi facă planuri de viitor în Italia. Au făcut copii aici şi i-au trimis în şcolile italiene, şi-au cumpărat case şi au deschis mici afaceri, au prieteni italieni şi fac eforturi pentru a se integra. Dar, oare, ce înseamnă integrare? Şi care ar fi calea justă de urmat?
Constituirea unui partid „românesc” în Italia şi a filialelor PDL şi PSD Diaspora, cât şi intenţiile acestora de a-şi prezenta candidaţi, pe propria listă sau în alianţă cu forţe politice autohtone, la viitoarele alegeri administrative ar părea un pas înainte pe calea integrării, reflectând dorinţa noastră de a participa activ la toate aspectele vieţii din ţara gazdă. Spun „ar părea” fiindcă, încercând să întorc pe o parte şi pe cealaltă acest subiect, mi-a venit în minte următoarea întrebare: dar dacă cetăţenii moldoveni care muncesc în România şi-ar crea un Partid al Identităţii Moldoveneşti, sau filiale ale PLDM sau PCRM prin care să-şi propună proprii candidaţi la Primăria Târgu Jiului, eu cum aş reacţiona? Ne-ar apropia acest fapt sau dimpotrivă?
Oricum, eu consider că toate aceste „mişcări” politice româneşti nu sunt altceva decât simple „dureri ale facerii”, mai mult sau mai puţin abil instrumentate de interesele personale sau de grup ale iniţiatorilor şi destinate a se stinge fără a lăsa urme. Adevărata participare la viaţa politică de aici se face prin intermediul partidelor italiene, comunitatea noastră fiind aşteptată a zămisli „vârfurile” care să răzbată până la acele nivele, lucru care, dealtfel, a început să se întâmple. Şi cred că aceasta este direcţia în care trebuie mers!





Un nou „organ de partid”?

23 12 2010

Partidul Identitatea Românească, născut în 2006, la Roma, cu obiectivul declarat de ” a ajuta, dezvolta si determina integrarea socio–culturala si politica a comunitatii românesti din Italia”, a făcut dintotdeauna figura unui Iliescu al politicii românilor din peninsulă: sărac, zâmbitor şi „fără amestec din afară”. Spre a-şi reconfirma componenta carpato-danubiano-pontică, după o lungă perioadă de interimat, „fruncea” partidului s-a reales pentru încă patru ani, lăsându-şi în mod statutar şi democratic posibilitatea ca, la expirarea mandatului, să-şi inverseze posturile între ei pentru încă „o legislatură”.

Mai nou, cu toată febra alegerilor municipale din primăvara anului viitor, nevoia unui sprijin mediatic având ca ţintă rezidenţii români în Italia s-a făcut din ce în ce mai simţită, site-ul oficial părând a nu beneficia de prea multă atenţie din partea conaţionalilor noştri.
Ultimele indiscreţii vorbesc despre „Actualitatea Românească” şi despre iminenţa preluării atributelor de redactor şef de către matracuca Alina Harja, membru fondator şi vajnic apărător al PIR. În schimbul promisiunilor de a vinde o bună felie de publicitate firmelor italiene şi de a reuşi să scrie mai mult de trei propoziţii corect în limba română, editorul „S PRESS Internaţional România” pare a fi dispus a-i pune femeii, în mână, cârma, din împreunare urmând a rezulta un tabloid în format 24 de pagini cu un tiraj până în 10.000 de exemplare, apariţie lunară şi distribuţie gratuită în Italia şi Spania, data probabilă a primului număr fiind sfârşitul lui ianuarie sau începutul lui februarie 2011.
Deocamdată PIR şi-a făcut o intrare timidă pe site-ul www.actualitatea-romaneasca.ro prin publicarea articolului „Românofobie – în Italia românii sunt cetăţeni de serie B, chiar şi pentru Carabinieri”
Să-şi fi tras, Partidul, organ?





Oare vanitatea?

16 06 2010

La Torino se „coace” ceva în sprijinul comunităţii româneşti sau, cel puţin, aşa spun aparenţele. Cum totul s-ar putea releva a fi doar o bulă de săpun – că n-ar fi nici prima, nici ultima! – îmi voi rezerva dreptul de a scrie despre asta intr-un material ulterior. Oricum, întrucât este vorba despre o cooperare pe două componente, una socio-culturală şi cealaltă politică, mi-am luat dreptul de a-i contacta pe toţi politicienii care nu erau la curent cu această iniţiativă pentru a-i invita, considerând că doar prin prezenţa tuturor partidelor, ce au ca ţintă comunitatea românească, active în teritoriu s-ar putea agrega o colaborare transparentă şi, în acelaşi timp, benefică românilor.(A nu se înţelege greşit: nu sunt nici iniţiator, nici organizator!)

Sigur că nu am trecut cu vederea nici proaspăt înfiinţata asociaţie politică „Europeni pentru Italia” a domnului Mocanu Marian, pe care l-am contactat prin intermediul FB, explicând pe scurt motivul şi propunându-i participarea, dumnealui sau unui reprezentant. Toată corespondenţa aici
Principalul impediment, în viziunea domnului Mocanu, ar fi reprezentat de postarea mea, calificată de dânsul drept „mizerii”.
După cum se vede, vanitatea joacă un rol destul de important printre metodele de acţiune ale nou înfiinţatului partid. Dacă aceasta este o soluţie pentru şi în sprijinul comunităţii sau dimpotrivă, nu pot să spun eu: probabil răspunsul se va regăsi în rezultatele obţinute.





Democratia grupului de interese

21 02 2010

Am stat si am privit, in fel si chip, ultimii 20 de ani, cautand un numitor comun, un „trend”…Lasand la o parte simpatiile si antipatiile mi-am dat seama ca, indiferent de forta politica la guvernare, intotdeauna au existat unul sau mai multe grupuri de interese sa ne determine destinele, lucru ce s-a dovedit si se dovedeste in continuare pagubos pentru tara, dar deosebit de profitabil pentru cei in cauza.
M-am intrebat apoi, cum de am acceptat sa se intample asta, tinand cont ca, cel putin teoretic, democratia este functionala iar noi – vreau sa cred! – nu suntem masochisti…

Raspunsul, prieteni, era atat de simplu si evident incat trecea neobservat: in mod democratic am fost pusi intotdeauna sa alegem intre doua rele, fara alternativa! Ei au pus ghearele pe noi si, sub pretextul iluzoriu al votului democratic, la fiecare patru sau cinci ani ne cheama sa-i realegem: pe ei, sau tot pe ei.
Intr-adevar, exista intotdeauna posibilitatea unei forte politice emergente, care, in sfarsit, sa reprezinte si interesele tarii. Aceasta este insa o „fata morgana”, un miraj…fiindca in Romania politica se face cu bani multi, iar cel dispus sa investeasca intr-o astfel de intreprindere va dori intotdeauna sa-si multiplice suma respectiva: iata, s-a format nucleul unui nou grup!

Intr-un film mai vechi si destul de prost, cineva se intreba:”Oare are rost sa traiesti intr-un asemenea rahat?





Vechile metehne

12 07 2009

Se bate moneda, in ultimul timp, pe succesele diversilor conationali implicati in recentele alegeri din peninsula.Scandalizeaza insuccesele, prilej de palavrageala si consultatii gratuite oferite cu ascunsa satisfactie si generozitate de catre opinionisti constipati care ar fi vrut si ei dar pe care nu i-a vrut nimeni (varianta oficiala este ca nu au dorit sa se bage, au ei cheia miraculoasa prin care vor crea o diaspora unita dar inca nu e timpul…).Se creaza in timp ce se desfac, ligi, federatii, asociatii apolitice cu unic scop politic.Preotesele (de cel putin una stiu eu!) vand locuri de munca si popi imbarligatori imping candidati pe liste contrapuse pentru a-si asigura „om” la primarie.Daca cineva isi permite sa iasa din rand, in functie de interese sau directia vantului, este felicitat sau catalogat drept poponar.Presedinti autopropusi si alesi merg duminicile sa se-nchine cu piosenie fiindca da bine si pune botu’ prostimea.Doamne fereste sa lipseasca din titulatura atributul „crestin”!Spre a ne face cunoscute calitatile ii defaimam pe ceilalti.Iarba vecinului este mai verde si criza comunitatii este indiscutabil legata de capra.Tot ceea ce au facut altii am fi facut si noi, dar mult mai bine si excluzand orice avantaj personal.Emigram de la o ideologie la alta, proslavind-o pe urmatoarea si renegand-o pe ultima…

Intr-un cuvant, nu ne-am regasit inca si pentru asta suntem gata sa juram ca vinovatii sunt altii…