Nebănuitele căi ale integrării

12 01 2011

Citeam zilele trecute în Gazeta Românească despre recenta înfiinţare a unui sindicat „românesc” în Italia. Bine, trecând de titlu, mi-am dat seama că este vorba, în realitate, despre o structură sindicală destinată apărării drepturilor tuturor „stranierilor”, construită special pe segmentul şi tipologia standard a muncii imigrantului din peninsulă: construcţii şi îngrijirea bătrânilor. O idee destul de interesantă dealtfel, ţinând cont că procentul străinilor se apropie binişor de 10% din populaţia totală (este vorba doar despre cei cu acte în regulă, cei „la negru” fiind greu de cuantificat), din care peste 77% lucrează oficial.

Comunitatea românească de aici este foarte numeroasă, depăşind numeric atât albanezii cât şi marocanii, fiind estimată la peste un milion de persoane. Majoritatea celor care, iniţial, au luat calea pribegiei doar temporar, gândind la cel mult câţiva ani de muncă „în afară”, au început să se sedimenteze şi să-şi facă planuri de viitor în Italia. Au făcut copii aici şi i-au trimis în şcolile italiene, şi-au cumpărat case şi au deschis mici afaceri, au prieteni italieni şi fac eforturi pentru a se integra. Dar, oare, ce înseamnă integrare? Şi care ar fi calea justă de urmat?
Constituirea unui partid „românesc” în Italia şi a filialelor PDL şi PSD Diaspora, cât şi intenţiile acestora de a-şi prezenta candidaţi, pe propria listă sau în alianţă cu forţe politice autohtone, la viitoarele alegeri administrative ar părea un pas înainte pe calea integrării, reflectând dorinţa noastră de a participa activ la toate aspectele vieţii din ţara gazdă. Spun „ar părea” fiindcă, încercând să întorc pe o parte şi pe cealaltă acest subiect, mi-a venit în minte următoarea întrebare: dar dacă cetăţenii moldoveni care muncesc în România şi-ar crea un Partid al Identităţii Moldoveneşti, sau filiale ale PLDM sau PCRM prin care să-şi propună proprii candidaţi la Primăria Târgu Jiului, eu cum aş reacţiona? Ne-ar apropia acest fapt sau dimpotrivă?
Oricum, eu consider că toate aceste „mişcări” politice româneşti nu sunt altceva decât simple „dureri ale facerii”, mai mult sau mai puţin abil instrumentate de interesele personale sau de grup ale iniţiatorilor şi destinate a se stinge fără a lăsa urme. Adevărata participare la viaţa politică de aici se face prin intermediul partidelor italiene, comunitatea noastră fiind aşteptată a zămisli „vârfurile” care să răzbată până la acele nivele, lucru care, dealtfel, a început să se întâmple. Şi cred că aceasta este direcţia în care trebuie mers!





Ce se dă la Torino (şi ce ofer eu!)

30 12 2010

Uite ce se mai dă, anu’ ăsta, înainte de Revelion, la Torino:

🙂 Cu Brânză sau Badea n-am văzut încă, da’ pun pariu că dacă aş căuta s-ar găsi…
Oricum, lăsând la o parte maimuţa şi calendarele mieroase, eu vă urez UN AN NOU FERICIT, BUCURII, SĂNĂTATE ŞI ÎNŢELEPCIUNE!
LA MULŢI ANI 2011!





Un nou „organ de partid”?

23 12 2010

Partidul Identitatea Românească, născut în 2006, la Roma, cu obiectivul declarat de ” a ajuta, dezvolta si determina integrarea socio–culturala si politica a comunitatii românesti din Italia”, a făcut dintotdeauna figura unui Iliescu al politicii românilor din peninsulă: sărac, zâmbitor şi „fără amestec din afară”. Spre a-şi reconfirma componenta carpato-danubiano-pontică, după o lungă perioadă de interimat, „fruncea” partidului s-a reales pentru încă patru ani, lăsându-şi în mod statutar şi democratic posibilitatea ca, la expirarea mandatului, să-şi inverseze posturile între ei pentru încă „o legislatură”.

Mai nou, cu toată febra alegerilor municipale din primăvara anului viitor, nevoia unui sprijin mediatic având ca ţintă rezidenţii români în Italia s-a făcut din ce în ce mai simţită, site-ul oficial părând a nu beneficia de prea multă atenţie din partea conaţionalilor noştri.
Ultimele indiscreţii vorbesc despre „Actualitatea Românească” şi despre iminenţa preluării atributelor de redactor şef de către matracuca Alina Harja, membru fondator şi vajnic apărător al PIR. În schimbul promisiunilor de a vinde o bună felie de publicitate firmelor italiene şi de a reuşi să scrie mai mult de trei propoziţii corect în limba română, editorul „S PRESS Internaţional România” pare a fi dispus a-i pune femeii, în mână, cârma, din împreunare urmând a rezulta un tabloid în format 24 de pagini cu un tiraj până în 10.000 de exemplare, apariţie lunară şi distribuţie gratuită în Italia şi Spania, data probabilă a primului număr fiind sfârşitul lui ianuarie sau începutul lui februarie 2011.
Deocamdată PIR şi-a făcut o intrare timidă pe site-ul www.actualitatea-romaneasca.ro prin publicarea articolului „Românofobie – în Italia românii sunt cetăţeni de serie B, chiar şi pentru Carabinieri”
Să-şi fi tras, Partidul, organ?





Publicitate înşelătoare

3 07 2010

Marţi, 06 iulie, în sala „del Mapamondo” a Palatului Monte Citorio se va desfăşura pentru prima dată ziua prieteniei româno-italiene, promovată de secţia Italia – România a Uniunii Interparlamentare şi dedicată temei „Confruntare între două economii”. Printre participanţi, Preşedintele Camerei Deputaţilor a Italiei, domnul Gianfranco Fini, ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito şi omologul său Răzvan Rusu, nume sonore ale politicii. Şi, bineînţeles, senatorul Viorel Riceard Badea, vicepreşedinte al grupului România – Italia.

Aici e buba! Dupa informaţiile mele, PIR îi pregăteşte acestuia o primire deosebită, Giancarlo Germani şi Mihai Muntean manifestându-şi intenţia de a participala şedinţă. Ba îl vor aduce cu ei şi pe proaspătul expedelist Iosif Gal, care pare din ce în ce mai apropiat partidului româno-italian! Va urma probabil o spălare de rufe în public în cel mai pur stil românesc, pentru a demonstra italienilor că nu suntem cu nimic mai prejos decât ei şi românilor că PIR este atât de mare încât se ia de gât cu PDL în orice împrejurare, de fapt acesta fiind principalul mesaj transmis şi cu ocazia protestelor la Legea 78.
Mie, dacă bălăcăreala se va întâmpla, mi se va confirma că lupta pentru imagine a partidului lui Germani nu ţine cont de victimele colaterale, adică noi.
Nu cred că păruiala PIR – PDL sau recenta mărire a taxelor consulare reprezintă principalele probleme ale românilor din peninsulă: există lipsa de locuri de muncă, nerespectarea drepturilor muncitorilor români, manifestările de rasism sau rigiditatea autorităţilor în raporturile cu membrii comunităţii. Poate că acţionând pe aceste domenii, PIR ar putea creşte şi deveni reprezentativ pentru comunitatea românească…restul e doar publicitate înşelătoare.





Scuipatul interzis!

27 06 2010

Am fost să vizitez Basilica Superga, impunător monument construit la începutul secolului 18, ce veghează asupra oraşului Torino de pe înălţimea colinei pe care se află aşezat. Şoselei destul de înguste şi foarte sinuoase i-am preferat, de data asta, tramvaiul „a dentiera” cu vagoanele sale de epocă, minunat restaurate şi întreţinute – una dintre atracţiile turistice locale.
La intrarea în vagon, alături de clasicul avertisment „Nu vă aplecaţi în afară”, pe o plăcuţă de metal de-o vârstă cu tramvaiul, am citit cu stupoare „Scuipatul interzis!”

Nu era la îndemâna oricui, în acele vremuri (vagonul a fost construit în 1888), să călătorească cu tramvaiul, acesta fiind de regulă folosit de catre negustorii, proprietarii şi meseriaşii mai înstăriţi şi, bineînţeles, de protipendada timpului. Şi era mare tentaţia, probabil, de a-şi etala superioritatea şi poziţia socială trântind câte-o flegmă în capul amărâţilor nevoiţi a merge pe jos.(Să fi trăit oare, într-o altă viaţă, Ciutacu la Torino???)
Cu timpul, cei ce se aflau în vagoane s-au schimbat: au învăţat că respectul se câştigă doar arătând respect şi că diferenţele dintre oameni nu stau doar în averi şi arginţi. Şi-au dat seama că sunt mâinile bătătorite ale celor dispreţuiţi a trudi la bunăstarea lor şi că, întotdeauna, cei buni şi cei răi se află şi de o parte şi de cealaltă a ferestruicii vagonului, mai apoi începând ei înşişi a-i încuraja pe cei de jos să urce, înţelegând că doar astfel societatea poate creşte şi se poate întări în comun beneficiu.

„Românii sunt prost educaţi. Fură şi comit fărădelegi, ascultă la maxim muzica lor – pe care o numesc manele şi care, câteodată, seamănă cu anumite canzonette napoletane – şi duhnesc a usturoi” Aceasta este o afirmaţie pe care, din păcate, o anumită parte a gazdelor noastre italiene încă o mai face. Pentru mine însă, aceştia nu sunt decât cei ce se află sus, în vagonul de tramvai frumos colorat, şi nu au reuşit încă să desluşească ce scrie pe vechea tăbliţă…





Oare vanitatea?

16 06 2010

La Torino se „coace” ceva în sprijinul comunităţii româneşti sau, cel puţin, aşa spun aparenţele. Cum totul s-ar putea releva a fi doar o bulă de săpun – că n-ar fi nici prima, nici ultima! – îmi voi rezerva dreptul de a scrie despre asta intr-un material ulterior. Oricum, întrucât este vorba despre o cooperare pe două componente, una socio-culturală şi cealaltă politică, mi-am luat dreptul de a-i contacta pe toţi politicienii care nu erau la curent cu această iniţiativă pentru a-i invita, considerând că doar prin prezenţa tuturor partidelor, ce au ca ţintă comunitatea românească, active în teritoriu s-ar putea agrega o colaborare transparentă şi, în acelaşi timp, benefică românilor.(A nu se înţelege greşit: nu sunt nici iniţiator, nici organizator!)

Sigur că nu am trecut cu vederea nici proaspăt înfiinţata asociaţie politică „Europeni pentru Italia” a domnului Mocanu Marian, pe care l-am contactat prin intermediul FB, explicând pe scurt motivul şi propunându-i participarea, dumnealui sau unui reprezentant. Toată corespondenţa aici
Principalul impediment, în viziunea domnului Mocanu, ar fi reprezentat de postarea mea, calificată de dânsul drept „mizerii”.
După cum se vede, vanitatea joacă un rol destul de important printre metodele de acţiune ale nou înfiinţatului partid. Dacă aceasta este o soluţie pentru şi în sprijinul comunităţii sau dimpotrivă, nu pot să spun eu: probabil răspunsul se va regăsi în rezultatele obţinute.





Un eventual scenariu pentru diaspora

2 06 2010

Am citit de curând aici despre un posibil scenariu pregătit în laboratoarele puterii, cu privire la declanşarea alegerilor anticipate în toamnă. Sincer să fiu, mă întrebasem şi eu, cu câteva zile în urmă, de unde atâta înverşunare în a păstra puterea, mai ales într-un moment dificil cum este acesta, când este evident faptul că, în ciuda declaraţiilor belicoase, însăşi Opoziţia fuge de guvernare ca de dracu’? Drept care găsesc destul de posibilă o atare abordare a problemei din partea PDL…

Ce s-ar întâmpla, în acest caz, în diaspora? Ar merge PDL Italia în continuare pe mâna oamenilor impuşi de Bucureşti, Brânză şi Badea? Ca să fiu sincer, a repropune doi tipi care au dat dovadă de indiferenţă crasă la adresa noastră ar fi curată sinucidere! Primul dintre ei, abonat la contracte grase cu statul, în afara plimbărilor prin juma’ de lume pe banul contribuabilului, n-ar putea bifa la capitolul „realizări” decât un amărât de proiect de lege – şi ăla lovind în interesele românilor de peste hotare. Celălalt, nici măcar atât!
Devine, din acest punct de vedere, extrem de interesantă întrunirea de sâmbătă, la Roma, a BPN a PDL Italia, ocazie în care se vor desfăşura şi alegerile interne. O spun fiindcă PDL este singurul partid românesc ce acţionează în peninsulă (exceptând PIR – Partito Identita Romena – care este însă o formaţiune înregistrată în Italia şi care nu ar trebui să interfereze cu eventualele alegeri româneşti), filialele PSD fiind, practic, inexistente. În teorie, viitorii reprezentanţi ai diasporei în Parlamentul României ar avea o majoră şansă să provină din zona portocalie, de data asta contând însă, cred eu, omul.
Ar avea, oare, PDLiştii „italieni” destule „ouă” pentru a îşi impune proprii candidaţi, în încercarea de a împuşca doi iepuri dintr-un singur foc???