Moftul român

11 02 2011

(Ora României nr. 13/ 10 februarie 2011)

Curios şi hilar cum, după aproape o sută de ani, un fragment al societăţii româneşti – şi mă refer aici la diaspora – se regăseşte atât de bine zugrăvit în scrierile lui Caragiale. Un adevărat Jules Verne din acest punct de vedere, maestrul a reuşit să surprindă cu extremă claritate mofturi şi năravuri destinate a fi întâlnite mult mai târziu, în epoca Facebookului şi a I Phoneului, printre personagiile comunităţilor româneşti răspândite în lumea largă.
Într-adevăr, cum ar fi putut fi caracterizat mai bine electorul pe care se dă luptă aprigă între variile partide ale românilor din Italia, decât prin Cetăţeanul Turmentat, fiinţă nevinovată şi rătăcitoare, manevrată din toate părţile, ameţită de băutură şi promisiuni şi, în esenţă, lipsită de apărare în faţa mojiciei politicianului?! Şi cine ar fi putut surprinde mai amănunţit aspectul de afacere de chiverniseală al politicii, sau luptele şi polemicile sterile, duse până la limitele abjectului, încheiate – nu rareori! – cu acorduri meschine, poze de grup şi Pupat toţi piaţa independenţi?!

I-am întâlnit nu mai departe de acum câteva zile, în mediul virtual, pe Leanca, hangiţa de la Hanu’ Dracului, pornită a intenta proces penal – nu pentru un clondir cu mastică prima, ci pentru imaginare daune de imagine şi ofense ce ar fi lăsat-o cu …onoarea mea, sărmana, nereperată… – şi pe preşedintele partidului X, îndemnând cu patimă să-i votăm pe ai noştri, nu pe ceilalţi, el însuşi fiind garant şi reper al prinţipului: Din clasele primare până la bacalaureat – anarhist. De la bacalaureat până la primul examen de universitate – socialist. De la primul examen până la licenţă – progresist. De la licenţă până la slujbă – liberal. De la slujbă până la pensie – conservator.
Aflată într-o importantă fază de dezvoltare, de căutări, de încercări mai mult sau mai puţin reuşite de integrare şi armonizare, comunitatea românească nu scapă – iată! – la un secol distanţă, de „blestemul” marelui scriitor: Lumea trece, năravurile rămân.

Reclame




Oare vanitatea?

16 06 2010

La Torino se „coace” ceva în sprijinul comunităţii româneşti sau, cel puţin, aşa spun aparenţele. Cum totul s-ar putea releva a fi doar o bulă de săpun – că n-ar fi nici prima, nici ultima! – îmi voi rezerva dreptul de a scrie despre asta intr-un material ulterior. Oricum, întrucât este vorba despre o cooperare pe două componente, una socio-culturală şi cealaltă politică, mi-am luat dreptul de a-i contacta pe toţi politicienii care nu erau la curent cu această iniţiativă pentru a-i invita, considerând că doar prin prezenţa tuturor partidelor, ce au ca ţintă comunitatea românească, active în teritoriu s-ar putea agrega o colaborare transparentă şi, în acelaşi timp, benefică românilor.(A nu se înţelege greşit: nu sunt nici iniţiator, nici organizator!)

Sigur că nu am trecut cu vederea nici proaspăt înfiinţata asociaţie politică „Europeni pentru Italia” a domnului Mocanu Marian, pe care l-am contactat prin intermediul FB, explicând pe scurt motivul şi propunându-i participarea, dumnealui sau unui reprezentant. Toată corespondenţa aici
Principalul impediment, în viziunea domnului Mocanu, ar fi reprezentat de postarea mea, calificată de dânsul drept „mizerii”.
După cum se vede, vanitatea joacă un rol destul de important printre metodele de acţiune ale nou înfiinţatului partid. Dacă aceasta este o soluţie pentru şi în sprijinul comunităţii sau dimpotrivă, nu pot să spun eu: probabil răspunsul se va regăsi în rezultatele obţinute.