Pomul de Crăciun

9 12 2010

Lui Adi Ciorcăşel

M-am dus la IKEA să-mi iau un „brad”. Pun ghilimele pentru că, mai apoi, am aflat că de fapt tocmai intrasem în posesia celui mai comun dintre molizi, ignorantul din mine – fiind născut „la şosea cu asfalt” – nepricepându-se a face diferenţele de rigoare.

Suedezii au avut o idee drăguţă: să-ţi ofere coniferu’ de viu, cu tot cu rădăcină, plus posibilitatea de a avea şi un vas corespunzător (pe care-l cumperi separat, tot de la ei!), cu promisiunea ca, odată terminate sărbătorile, să-l poţi restitui – mai puţin vasul – contra unui cupon de cumpărături (făcute TOT LA EI!). Totul ambalat frumos sub un slogan de genul „Sarbatoreşte respectând ambientul” sau cam aşa ceva, că n-am fost prea atent.
Prea puţin interesat de obţinerea contravalorii în bonuri de cumpărături, oferta m-a tentat în ideea că bietul pomişor va fi replantat imediat ce vom trece pragul dintre ani…
NIMIC MAI FALS!!!
Pe fluturaşul frumos colorat, în partea de jos şi cu litere abia lizibile, onor IKEA te anunţă că soarta pomului tău de Crăciun este să devină „compost organic” sau rumeguş din care să-ţi facă ei mobila aia de rahat şi să-ţi mai ia banii o dată.
Drept care i-am amenajat deja lui „MOLI” un locuşor pe balcon, i-am făcut un duş în cadă (sărăcuţul, era plin de noroi când l-am luat) şi l-am declarat membru cu drepturi depline al familiei. Plus că nu voi mai cumpăra în viaţa mea nimic de la nemernicii ăia îmbârligători!!!





Dl. Goe faţă cu reacţiunea

28 05 2010

Dl. Goe e un tip cu prinţipuri morale puternice: ” Nu dialoghez cu pseudo-anonimii agresivi cu atac la persoană dar le restituiesc în automat toate agresiunile!”
Ca tot omu’ de bon ton, stimabilul trebuia musai să se aleagă, dacă nu în Parlament – măcar primvicepreşedinte la organizaţia orange de la Roma, să nu ramână fără coledzi, care mă-nţelegeţi dumneavoastră…drept care s-a pus trup şi suflet în slujba înaltelor idealuri propovăduite de Partid, reuşind chiar să fie notat ca fidel postac pe varii forumuri al importantelor documente şi comunicate ale Onorabilului Deputat Brânză, şeful său direct.
Dl. Goe are şi asociaţiune, al cărei fericit preşedinte este şi care îi poartă – se putea altfel!? – ilustrul nume: GOE (Grupul Oportunist European), cu scop major de propăşire a neamului şi a patriei pe calea votării conform cu interesurile care este.

De câteva zile încoace, onor stimabilul se confruntă cu o problemă morală şi de prinţip insurmontabilă. Iată faptele:
Implicarea eroului nostru în campaniile electorale ale Onorabililor Brânză şi Badea din 2008 şi, ulterior, în alegerile pentru Preşedenţia ţării, i-au adus stimabilului, pe lângă bucuria funcţiei de primvicepreşedinte al organizaţiei Roma (şi aceasta de scurtă durată, dat fiind că prin decizia BPN al PD-L Italia din 21.04.2010 organizaţia Roma a fost dizolvată), o pagubă în propriul buzunar de 4.300,00 Euro, bani cheltuiţi cu varii afişe şi închirieri de camionete publicitare dar şi cu angajarea la negru, pe 50 de Euro pe zi plus masă şi adălmaş, a doi ” distributori de manifeste care munceau în stațiile metrou de dimineața de la 6.00 până seara la 20.00″. Fiind om de înaltă moralitate, Dl. Goe a aşteptat liniştit considerând că „am avut pretenții ca cel puțin să mi se propună variante pentru recuperarea capitalului investit și nicidecum să fiu înlăturat.Parlamentarii au datorie morală și materială față de noi și nu invers. Consider necesar și fundamental ca dumnealor să-și deschidă birouri parlamentare plătite din sumele forfetare acolo unde au cules voturi,merităm să beneficiem 300-400 € lunar pentru un birou parlamentar din acele multe milioane pe care le trimitem lunar în România,din ultima statistică oficială rezultă că în ianuarie 2010 au intrat din Diaspora 630.000,000 €. Așadar,dacă s-ar fi întâmplat conform așteptărilor mele,astăzi, cel puțin comunitatea românilor din Roma ar fi avut un contact direct cu parlamentarii de la București, iar eu mi-aș fi recuperat capitalul investit (…) Din păcate am rămas doar cu paguba materială și cu multă deziluzie.Cer ca în ceasul al doisprăzece-lea să se ia măsuri favorabile mie”
Desigur, în virtutea solidelor prinţipuri ce-l călăuzesc în viaţă, după lunga aşteptare în van şi deziluzia provocată de desfiinţarea postului de primvicepreşedinte, Dl. Goe a adresat o scrisorică coledzilor cerându-le ajutorul, dacă nu, ca orice gentilom care se respectă, ameninţând chiar cu publicarea în presa scrisă (chiar la „Resboiul”!) a importantelor documente şi poze care să-i confirme paguba.

Cum spuneam, simpaticul nostru amic este în mare dilemă: pe de o parte mirajul cărţii de vizită cu titulatura de Primvicepreşedinte şi Partidul la putere, pe de alta Opoziţia care-i face din ce în ce mai des cu ochiul şi cu care, deşi s-au scuipat în nenumărate rânduri, dacă interesul naţiunii o cere s-ar putea chiar pupa în bot.

PS. „Scrisorica” există şi e pusă la păstrare!





Câteva întrebări care nu-mi dau pace…

13 05 2010

Preşedintele Băsescu şi-a asumat tăierea-n carne vie: mai puţin la salarii, pensii, ajutoare de şomaj, mame, copii şi, în general, la cetăţeanul din afara sferei de clienţi a PDL. Pare a fi, după cuvintele sale, singura modalitate de a salva ţara de la un faliment grecesc. Opoziţia nu are soluţii: PNl tace mâlc şi refuză orice consultări iar PSD propune în schimb impozitarea diferenţiată a salariilor, variantă care ţine mai mult de gargara pentru electorat decât de logica matematicilor elementare, văzând purcoiul de bănet care ar trebui colectat. În acelaşi timp, ambele partide dau de înţeles că nu ar fi dispuse să intre la guvernare (mai puţin Geoană, care s-a mai visat o clipă premier, până l-a trezit Ponta).

Fiind eu un ignorant în ceea ce priveşte economia şi finanţele, arunc câteva presupuneri sub formă de întrebare doar-doar s-o găsi cineva mai isteţ sa-mi dea peste bot cu vreo soluţie miraculoasă de ieşit din rahat:
1. Dacă situaţia e chiar aşa de nasoală încât ar putea afecta România ca ţară, deci siguranţa naţională, nu ar trebui chemaţi să dea cu subsemnatul toţi miniştrii de finanţe şi prim-miniştrii din 2007 încoace, cei care cunoscând situaţia – sau, dimpotrivă, ignoranţi fiind! – din motive electorale, de cumetrie sau şpagă ne-au vârât mai abitir în fundătură? Dar Preşedintele, garant al integrităţii şi suveranităţii naţionale şi şef al CSAT?
2. Admiţând că în toată această perioadă susnumiţii factori decizionali ar fi fost ocupaţi cu faultarea bugetului de stat în favoarea firmelor proprii, de familie, neam sau culoare politică, FMI, dispunând de instrumentele de urmărire a fluxului de bani, nu ar fi putut să-i tragă de mânecă: „bă, lăsaţi-o dracu’ de miuţă că vă duceţi de râpă”!? Sau a fost mai profitabil să ne dea fără număr şi să vină apoi acum, în al doisprezecelea ceas, să ne pună condiţii de teama de a nu-şi mai vedea dobânzile?
3. Având tot mai clară perspectiva oportunităţii de a deveni primul Preşedinte suspendat al României şi ştiind că la viitoarele alegeri PDL riscă să ia mai puţine voturi decât Sexi Brăileanca cu un oral pe Youtube, să fi dat Traian ordinul: „Şo pă ei şi luaţi cât apucaţi”?
4…
Atât că m-am enervat şi-mi vine să înjur!





Iliescu şi legea lustratiei

30 03 2010

Am fost tentat să mă amăgesc cu gândul că Ion Iliescu, la cei 80 de ani ai săi, s-a resemnat cu titlul de preşedinte de onoare a creatiei sale – PSD, mulţumindu-se să ocupe acest rol secundar, mai mult de decor, departe de vâltoarea politica. Mi l-am închipuit un fel de bunic inofensiv care-şi priveşte, cu întelegere si vigilenţa totodata, odraslele ce se zbenguie fericite în ograda construita de el…

Primul dubiu l-am avut la recentul Congres al roşiilor, când batrânul activist marginalizat pe vremea lu’ Ceaşca a ieşit la rampă reuşind să culeagă aplauzele audienţei cu „rămân membru PSD, nu am nevoie de titulaturi, am brand-ul meu” şi, în acelaşi timp, să sugereze, fără să se expună, direcţia în care dorea să se voteze: schimbare – huo Geoană, promovarea tinerilor – hai Ponta! Cu naturaleţea tupeului şi charmul tipice unui Mare Conducător, Iliescu părea a fi mai degrabă candidatul favorit decât moşul prăfuit uitat moţăind într-un colt.
Văzând recentele declaraţii pe marginea proiectului legii lustraţiei, mi-am dat seama că octogenarul încă pretinde a fi păpuşar şef. Astfel, se întreabă cu nonşalanţă ce rost ar mai avea azi o astfel de lege cu efecte – în opinia sa – „de tip ceauşist” şi ieşita din „contextul democratic”.
Lupta lui Iliescu cu lustraţia a început exact acum 20 de ani, când s-a împotrivit cu înverşunare Proclamaţiei de la Timişoara. Motivele, pe atunci, erau altele: adoptarea documentului ar fi însemnat sfârţitul visului său de a îl înlocui pe Nea Nicu la cârma ţarii, dar şi excluderea din viaţa politică a tuturor foştilor activişti si securişti repliaţi pe post de revoluţionari. Astăzi, dupa patru planuri cincinale îndeplinite cu brio, când puterea oligarhiei comunisto-securiste a fost restabilita pe plan economic şi politic – ei fiind de facto infiltraţi în absolut toate partidele – motivaţia fostului tovarăş este cu totul alta, ţinând mai ales de imaginea personala în raport cu posteritatea: o eventuală lege a lustraţiei ar delegitima implicit mandatele de Preşedinte al României deţinute de Iliescu şi cu asta s-ar duce dracu’ „brand-ul”…lucru „tipic ceauşist şi în afara contextului democratic”.





Industria cancerigenă

26 03 2010

Coabităm, de mai bine de douăzeci de ani, cu economia de piaţa bazată pe sistemul concurenţial şi acest lucru se reflectă în absolut toate aspectele vieţii cotidiene. Cererea generează implicit oferta şi diversificarea ulterioară a acesteia.
În acelaşi timp, trăim într-o ţara cu un procent ridicat al corupţiei, în care, paradoxal, dacă ar exista o puşcarie dedicată, singura treabă a unicului gardian de serviciu ar fi să aibă grijă să nu cumva să fie furate zăbrelele spre a fi vândute la fier vechi.

Schematic, dacă senatorul Catălin Voicu ar fi un „agent comercial” cu activitate dedicata intermedierii relaţiilor cu justiţia în scopul muşamalizării unor fapte sau al alterării în favoarea inculpatului a rezultatului final, acesta ar fi un om de afaceri bazat, beneficiind de un segment larg de cumpărători şi de o incredibilă rată a succesului. În cadrul aceleiaşi analize, cum fenomenul corupţiei nu este nou, este de presupus că Voicu nu ar fi unicul operator pe piaţă, serviciile sale fiind rezervate aproape exclusiv segmentului oamenilor politici sau de afaceri din zona PSD şi activitatea sa desfaşurându-se doar pe perioada ultimilor câţiva ani, lucru care mă duce cu gândul la posibilitatea existenţei unui soi de „industrie” în domeniu, fiind puţin probabil ca toţi micii şi marii corupţi ai României să fi beneficiat doar de „sereleul” senatorului. Cum regulile economiei de piaţa guvernează, inevitabil, chiar şi afacerile „la negru”, e de presupus că şi în acest domeniu întreprinzătorul va fi confruntat cu concurenţa, fiind silit să se orienteze şi spre alte categorii de clientelă (Orban – PNL) sau să-şi diversifice serviciile.
Trecând de la analiza economică la o analiză clinică a cazului şi aplicând metoda reducerii la absurd, s-ar putea spune că vechimea în muncă a unicului gardian al puşcăriei goale de corupţi este direct proportionala cu gradul de metastază al sistemului politic românesc.
Am vorbit să inţelegeţi dumneavoastră!





Fetele mari ale politicii romanesti

22 03 2010

Un eveniment, eclipsat oarecum de disparitia cratimei din PDL, a fost decizia luata duminica, in cadrul Colegiului Director, de suspendare de drept din partid a celor arestati, reactie determinata – zic eu! – de recentul scandal Voicu si de arestarea primarilor portocalii de la Craiova si Valcea. Acesta, coroborat cu recentele declaratii ale liderului PSD-ist Victor Ponta si care au dus la „autosuspendarea” din partid a senatorului Catalin Voicu, acuzat de procurorii DNA de trafic de influenta si fals in legatura cu acte de coruptie, mie imi seamana cu o destul de timida incercare de reconstructie himenala a celor doua principale partide romanesti, in speranta perfectarii unui nou mariaj cu electoratul, in degringolada dupa Marele Vot din decembrie.

Poleiala de neprihaneala ascunde insa, in ambele cazuri, o mireasa cam trecuta, sasie, anchilozata de coruptie si cu o gramada de amanti cu dosar penal la activ. Ceea ce ambii socri mici, intr-un tacit acord, incearca sa disimuleze este blocarea in Comisia Juridica a Senatului a unei initiative legislative a fostului ministru Tudor Chiuariu (cercetat el insusi in dosarul „Posta”) care prevede posibilitatea judecatorului de a continua procesul in cazul in care este invocata o „exceptie de neconstitutionalitate” vadit nefondata. Exceptia de neconstitutionalitate constituie un adevarat instrument de tergiversare la infinit a procesului, la indemana avocatilor si cu deosebit succes folosit in dosarele Miron Mitrea, Adrian Nastase (Matusa Tamara), George Copos (Loteria) si, mai nou, in procesul „Valiza” care-l are ca inculpat pe europarlamentarul Gigi Becali.
Cum, in amandoua partidele – dar nu numai! – exista o gramada de personaje care se simt cu musca pe caciula, probabil legea va ramane la stadiul de proiect iar mireasa FATA MARE!