Manele

19 09 2010

Publicat în ORA ROMÂNIEI nr.3/02 septembrie 2010 sub titlul DACĂ IMPOZITARE NU E, NIMIC NU E!

Ajunsă la a douăsprezecea ediţie, întâlnirea anuală a autorităţilor guvernamentale române cu reprezentanţii asociaţiilor din diaspora l-a avut printre protagonişti pe deputatul Wiliam Brânză, acestuia fiindu-i conferit titlul de „politician al anului”, dânsul fiind, de fapt, şi singurul ales în colegiile din străinătate prezent la lucrări.
Nu voi comenta faptul că – spun gurile rele! – toată afacerea ar fi fost aranjată spre a-i satisface vanitatea domnului deputat şi, eventual, pentru a-i spori „creditele” în cazul în care PDL ar da semne că se duce la fund iar domnia sa ar decide să sară în altă barcă… Şi nici faptul că recent primitul titlu i-a adus, printre conaţionalii ce trăiesc peste hotarele ţării, porecla de „Willi Mondialul”…
Ceea ce mă preocupă pe mine este seninătatea cu care parlamentarul diasporean insistă în a da la gioale propriului electorat: undeva pe la începutul lunii iunie, deputatul Brânză a iniţiat un proiect de lege care viza taxarea cu 1% a banilor trimişi în ţară de către românii care lucrează peste hotare. Izbindu-se de puternicele critici venite de la asociaţiile şi partidele românilor din Spania şi Italia, proaspătul preşedinte reconfirmat al PDL Diaspora a dat-o cotită spunând că, de fapt, legea ar fi vizat doar profiturile realizate de către firmele de transfer de bani şi nu sumele expediate, toată treaba fiind până la urmă dată uitării…Sau, cel puţin, asta a fost senzaţia mea până mai acum două săptămâni când, la întâlnirea de la Mangalia, Brânză a revenit confirmând că are în program acest proiect de lege, ignorând voit o matematică simplă: impozitarea suplimentară a serviciilor de transfer de bani va duce implicit la creşterea tarifelor practicate, sumele pe care alesul nostru visează să le gestioneze alături de colegul Eugen Tomac fiind, până la urmă, jupuite tot de pe spinarea muratorului şi a căpşunarului. Singurul lucru care s-a schimbat – că s-au prins fraierii!!! – este că dom’ deputat a mai lăsat de la el, în loc de 50 de milioane de euroi (1% din 5 miliarde pe care românii îi trimit anual în ţară) s-ar mulţumi doar cu vreo două…
În rest, de la Willi Mondialu’ pentru Diaspora: fără număr…!!!

Anunțuri




Procedura simbolică de destituire a lui Badea

9 06 2010

Nu cred că există o definiţie pură a democraţiei, un tipar care să poată cuprinde absolut toate aspectele caracteristice ei. Democraţia este o stare de fapt, condiţionată de momentul istoric şi de gradul de dezvoltare socială, concretizată, între altele, prin garanţia oferită cetăţeanului în raporturile sale cu statul. Eu aş compara-o cu timpul: amîndouă sunt abstracţii relative care ne influenţează absolut toate coordonatele vieţii, absenţa lor sau neimplicarea noastră în circuit echivalând, metaforic vorbind, cu o moarte.

imagine: www.ziarul21.ro

În România, ca de altfel în majoritatea democraţiilor occidentale, procedura de destituire a unui parlamentar ales (recall) nu este posibilă. În anumite ţări, chestiunea parlamentarilor contestaţi se rezolvă prin autodemitere, respectivul politician dând astfel dovadă de responsabilitate şi simţ civic. Cum nu este şi cazul nostru, m-am gândit la un mic exerciţiu democratic prin avansarea unei petiţii în care se cere iniţierea procedurii de destituire simbolică a senatorului diasporei, Viorel Riceard Badea.
Iată textul:
Domnului Preşedinte al Senatului României, Mircea Geoană

Domnule Preşedinte,

Conştienţi de faptul că legislaţia în vigoare nu permite iniţierea procedurii de demitere a unui parlamentar ales, dorim să vă supunem atenţiei iniţiativa unui grup de români din diaspora de a declanţa acest demers în mod simbolic în cazul domnului senator Viorel Riceard Badea, ales în Colegiul 1 Europa Asia pe listele PDL.
Motivaţiile gestului nostru sunt următoarele:
1.Pe parcursul actualei legislaturi, domnul senator Badea nu a propus şi promovat absolut nici o iniţiativă legislativă în sprijinul comunităţilor de români din afara hotarelor, în ciuda numeroaselor vizite şi întâlniri efectuate şi prin intermediul cărora a fost pus la curent cu doleanţele, nevoile şi aspiraţiile noastre, cheltuielile pentru majoritatea acestor deplasări fiind suportate de la bugetul public.
2.Actualele declaraţii făcute de către senatorul Badea cu ocazia şedinţei Senatului României din 16 februarie 2010, din care cităm:
„De asemenea, vreau să vă spun că este foarte important pentru
comunităţile române din afară ca aceste taxe consulare să se poată
structura cât mai bine. De multe ori, chiar vreau să vă spun că mi se
reproşează de mulţi dintre concetăţenii noştri care trăiesc în afara
României, că ar fi chiar oportună creşterea unor taxe, în condiţiile în
care serviciile consulare sunt de calitate.”

În urma acestor declaraţii şi, inclusiv, al votului favorabil al domniei sale, Senatul a adoptat
Legea 78/2010 pentru modificarea şi completarea Legii 198/2008, intrată în vigoare începând cu 25 mai 2010 şi care are ca efect creşterea cu până la 200% a taxelor pentru servicii consulare.

Considerăm că atitudinea senatorului Viorel Riceard Badea este în flagrantă opoziţie cu interesele celor pe care ar trebui să-i reprezinte, drept care vă solicităm sprijinul pentru ca, într-o viitoare şedinţă a Senatului, să fie inclusă pe ordinea de zi cererea noastră de iniţiere simbolică a procedurii de demitere a sa, acest demers fiind, în opinia noastră, un important exerciţiu de democraţie.
Vă mulţumim,

Consider că demersul meu este perfect îndreptăţit şi în concordanţă cu opinia majorităţii electorilor Colegiului 1 Europa Asia şi, în acelaşi timp, găsesc oportună chiar legiferarea pe viitor a posibilităţii unor astfel de iniţiative care să constituie un „vot de blam” al electoratului vis-a-vis de politician, chiar dacă nu conduc la demitere ad literam.

Petiţia poate fi accesată şi semnată aici





Dl. Goe faţă cu reacţiunea

28 05 2010

Dl. Goe e un tip cu prinţipuri morale puternice: ” Nu dialoghez cu pseudo-anonimii agresivi cu atac la persoană dar le restituiesc în automat toate agresiunile!”
Ca tot omu’ de bon ton, stimabilul trebuia musai să se aleagă, dacă nu în Parlament – măcar primvicepreşedinte la organizaţia orange de la Roma, să nu ramână fără coledzi, care mă-nţelegeţi dumneavoastră…drept care s-a pus trup şi suflet în slujba înaltelor idealuri propovăduite de Partid, reuşind chiar să fie notat ca fidel postac pe varii forumuri al importantelor documente şi comunicate ale Onorabilului Deputat Brânză, şeful său direct.
Dl. Goe are şi asociaţiune, al cărei fericit preşedinte este şi care îi poartă – se putea altfel!? – ilustrul nume: GOE (Grupul Oportunist European), cu scop major de propăşire a neamului şi a patriei pe calea votării conform cu interesurile care este.

De câteva zile încoace, onor stimabilul se confruntă cu o problemă morală şi de prinţip insurmontabilă. Iată faptele:
Implicarea eroului nostru în campaniile electorale ale Onorabililor Brânză şi Badea din 2008 şi, ulterior, în alegerile pentru Preşedenţia ţării, i-au adus stimabilului, pe lângă bucuria funcţiei de primvicepreşedinte al organizaţiei Roma (şi aceasta de scurtă durată, dat fiind că prin decizia BPN al PD-L Italia din 21.04.2010 organizaţia Roma a fost dizolvată), o pagubă în propriul buzunar de 4.300,00 Euro, bani cheltuiţi cu varii afişe şi închirieri de camionete publicitare dar şi cu angajarea la negru, pe 50 de Euro pe zi plus masă şi adălmaş, a doi ” distributori de manifeste care munceau în stațiile metrou de dimineața de la 6.00 până seara la 20.00″. Fiind om de înaltă moralitate, Dl. Goe a aşteptat liniştit considerând că „am avut pretenții ca cel puțin să mi se propună variante pentru recuperarea capitalului investit și nicidecum să fiu înlăturat.Parlamentarii au datorie morală și materială față de noi și nu invers. Consider necesar și fundamental ca dumnealor să-și deschidă birouri parlamentare plătite din sumele forfetare acolo unde au cules voturi,merităm să beneficiem 300-400 € lunar pentru un birou parlamentar din acele multe milioane pe care le trimitem lunar în România,din ultima statistică oficială rezultă că în ianuarie 2010 au intrat din Diaspora 630.000,000 €. Așadar,dacă s-ar fi întâmplat conform așteptărilor mele,astăzi, cel puțin comunitatea românilor din Roma ar fi avut un contact direct cu parlamentarii de la București, iar eu mi-aș fi recuperat capitalul investit (…) Din păcate am rămas doar cu paguba materială și cu multă deziluzie.Cer ca în ceasul al doisprăzece-lea să se ia măsuri favorabile mie”
Desigur, în virtutea solidelor prinţipuri ce-l călăuzesc în viaţă, după lunga aşteptare în van şi deziluzia provocată de desfiinţarea postului de primvicepreşedinte, Dl. Goe a adresat o scrisorică coledzilor cerându-le ajutorul, dacă nu, ca orice gentilom care se respectă, ameninţând chiar cu publicarea în presa scrisă (chiar la „Resboiul”!) a importantelor documente şi poze care să-i confirme paguba.

Cum spuneam, simpaticul nostru amic este în mare dilemă: pe de o parte mirajul cărţii de vizită cu titulatura de Primvicepreşedinte şi Partidul la putere, pe de alta Opoziţia care-i face din ce în ce mai des cu ochiul şi cu care, deşi s-au scuipat în nenumărate rânduri, dacă interesul naţiunii o cere s-ar putea chiar pupa în bot.

PS. „Scrisorica” există şi e pusă la păstrare!





Câteva întrebări care nu-mi dau pace…

13 05 2010

Preşedintele Băsescu şi-a asumat tăierea-n carne vie: mai puţin la salarii, pensii, ajutoare de şomaj, mame, copii şi, în general, la cetăţeanul din afara sferei de clienţi a PDL. Pare a fi, după cuvintele sale, singura modalitate de a salva ţara de la un faliment grecesc. Opoziţia nu are soluţii: PNl tace mâlc şi refuză orice consultări iar PSD propune în schimb impozitarea diferenţiată a salariilor, variantă care ţine mai mult de gargara pentru electorat decât de logica matematicilor elementare, văzând purcoiul de bănet care ar trebui colectat. În acelaşi timp, ambele partide dau de înţeles că nu ar fi dispuse să intre la guvernare (mai puţin Geoană, care s-a mai visat o clipă premier, până l-a trezit Ponta).

Fiind eu un ignorant în ceea ce priveşte economia şi finanţele, arunc câteva presupuneri sub formă de întrebare doar-doar s-o găsi cineva mai isteţ sa-mi dea peste bot cu vreo soluţie miraculoasă de ieşit din rahat:
1. Dacă situaţia e chiar aşa de nasoală încât ar putea afecta România ca ţară, deci siguranţa naţională, nu ar trebui chemaţi să dea cu subsemnatul toţi miniştrii de finanţe şi prim-miniştrii din 2007 încoace, cei care cunoscând situaţia – sau, dimpotrivă, ignoranţi fiind! – din motive electorale, de cumetrie sau şpagă ne-au vârât mai abitir în fundătură? Dar Preşedintele, garant al integrităţii şi suveranităţii naţionale şi şef al CSAT?
2. Admiţând că în toată această perioadă susnumiţii factori decizionali ar fi fost ocupaţi cu faultarea bugetului de stat în favoarea firmelor proprii, de familie, neam sau culoare politică, FMI, dispunând de instrumentele de urmărire a fluxului de bani, nu ar fi putut să-i tragă de mânecă: „bă, lăsaţi-o dracu’ de miuţă că vă duceţi de râpă”!? Sau a fost mai profitabil să ne dea fără număr şi să vină apoi acum, în al doisprezecelea ceas, să ne pună condiţii de teama de a nu-şi mai vedea dobânzile?
3. Având tot mai clară perspectiva oportunităţii de a deveni primul Preşedinte suspendat al României şi ştiind că la viitoarele alegeri PDL riscă să ia mai puţine voturi decât Sexi Brăileanca cu un oral pe Youtube, să fi dat Traian ordinul: „Şo pă ei şi luaţi cât apucaţi”?
4…
Atât că m-am enervat şi-mi vine să înjur!





Iliescu şi legea lustratiei

30 03 2010

Am fost tentat să mă amăgesc cu gândul că Ion Iliescu, la cei 80 de ani ai săi, s-a resemnat cu titlul de preşedinte de onoare a creatiei sale – PSD, mulţumindu-se să ocupe acest rol secundar, mai mult de decor, departe de vâltoarea politica. Mi l-am închipuit un fel de bunic inofensiv care-şi priveşte, cu întelegere si vigilenţa totodata, odraslele ce se zbenguie fericite în ograda construita de el…

Primul dubiu l-am avut la recentul Congres al roşiilor, când batrânul activist marginalizat pe vremea lu’ Ceaşca a ieşit la rampă reuşind să culeagă aplauzele audienţei cu „rămân membru PSD, nu am nevoie de titulaturi, am brand-ul meu” şi, în acelaşi timp, să sugereze, fără să se expună, direcţia în care dorea să se voteze: schimbare – huo Geoană, promovarea tinerilor – hai Ponta! Cu naturaleţea tupeului şi charmul tipice unui Mare Conducător, Iliescu părea a fi mai degrabă candidatul favorit decât moşul prăfuit uitat moţăind într-un colt.
Văzând recentele declaraţii pe marginea proiectului legii lustraţiei, mi-am dat seama că octogenarul încă pretinde a fi păpuşar şef. Astfel, se întreabă cu nonşalanţă ce rost ar mai avea azi o astfel de lege cu efecte – în opinia sa – „de tip ceauşist” şi ieşita din „contextul democratic”.
Lupta lui Iliescu cu lustraţia a început exact acum 20 de ani, când s-a împotrivit cu înverşunare Proclamaţiei de la Timişoara. Motivele, pe atunci, erau altele: adoptarea documentului ar fi însemnat sfârţitul visului său de a îl înlocui pe Nea Nicu la cârma ţarii, dar şi excluderea din viaţa politică a tuturor foştilor activişti si securişti repliaţi pe post de revoluţionari. Astăzi, dupa patru planuri cincinale îndeplinite cu brio, când puterea oligarhiei comunisto-securiste a fost restabilita pe plan economic şi politic – ei fiind de facto infiltraţi în absolut toate partidele – motivaţia fostului tovarăş este cu totul alta, ţinând mai ales de imaginea personala în raport cu posteritatea: o eventuală lege a lustraţiei ar delegitima implicit mandatele de Preşedinte al României deţinute de Iliescu şi cu asta s-ar duce dracu’ „brand-ul”…lucru „tipic ceauşist şi în afara contextului democratic”.





Un baiat cu potential

17 03 2010

Ca, dupa prezidentialele de anul trecut, cucerirea gratiilor diasporei a devenit una dintre prioritatile politicienilor romani este clar: o denota nu numai noile „organizatii” PD L sau PSD rasarite ca ciupercile pe tot cuprinsul Italiei, dar si lupta stransa intre actualii parlamentari alesi in colegiile din strainatate.

Mai nou, au intrat in joc si aspirantii la titlul de „reprezentant al diasporei” in forul legislativ, obiectivul pe termen scurt fiind acela de a demonstra sefilor de la Bucuresti potentialul lor in ceea ce priveste coagularea unei mase cat mai mari de romani.
Unul dintre acestia, un „baiat destept”, a gasit o oportunitate: mult trambitata „greva a strainilor” desfasurata pe 1 martie, protest la care, in mod normal, comunitatea romaneasca ar fi trebuit sa participe. Doar ca, cunoscand hibele noastre nationale in ceea ce priveste solidarietatea si faptul ca romanul, daca are de munca pe bani ca la cules de prune, tot zice ca-i bine, Marian Mocanu, consilier onorific al Presedintelui Senatului Romaniei, sub pretextul „evitarii crearii unei situatii de autoizolare”, chema romanii sa boicoteze greva. Lucru usor previzibil si care s-a si intamplat!
In ultimul numar al „Gazetei Romanesti”, Mocanu culege roadele: ” multumeste romanilor ca au dat dovada de spirit de responsabilitate si nu au participat la greva imigrantilor”
Bravo „MAREAN”, sunt convins ca sefii tai te vor propulsa pe liste in 2012!…nu pentru vrajeala asta, ca sunt convins ca n-au halit-o, ci pentru…potential!

PS. Prevazusem „miscarea” cu cateva saptamani inainte si am scris-o aici





Motul de la basca

20 12 2009

Au trecut si alegerile astea…cu opinteli, cozi pe la sectiile de votare, contestatii si renumarari de voturi nule(!). Da’ au trecut si, de-o fi bine sau rau, toata povestea incepe usor, usor sa se stinga si fiecare sa plece pe la treburile sale urandu-si sanatate sa mai apuce sa voteze de cateva ori macar. Cei ce l-au vrut pe Base multumiti ca le-a iesit omu’, ceilalti resemnati cu faptul ca mandatul nu tine-o viata. Altii, simpli spectatori refuzand sa aleaga intre rau si mai rau, s-au multumit sa priveasca tabela de marcaj cu mainile-n buzunare, bucurosi poate ca n-au pus suflet intr-o cauza straina.
Arena multicolora si zgomotoasa se stinge incet, incet, lasand in urma jumatati de afise, fluturasi mototoliti si coji de seminte. Si cate-un contestatar pribeag, ranit in amorul propriu – nu de esecul politicianului, ci de faptul de a nu fi avut dreptate el insusi!…

Cand acest ultim rebel nemultumit este ziarist, se numeste Ciutacu si are si un blog de „vorbe grele”, imposibil ca maturatorii, ce tocmai au inceput a curata pavajul, plus doi-trei trecatori tarzii, sa nu-i acorde credit cateva ultime minute ascultandu-l varsandu-si naduful pe cei care au inclinat decisiv balanta: diaspora romaneasca. Sunt „prosti ori snobi”, spune Ciutacul, un fior cald si placut trecand printre putinii ascultatori care s-au si vazut pusi de partea cealalta, in tagma desteptilor… Dar senzatia e trecatoare si, desi ar mai avea venin de scos oratorul, gasca se sparge pe masura ce fiecare intelege ca antenistul se lupta cu propriile-i himere.

„Acu’ o sa mai zica vreo doua s-apoi a mere si el la culcare” se scurge gandul molcom, de ardelean, al unui privitor de pe cealalta parte de strada, in timp ce-si potriveste, cu o miscare aproape tandra, motul de la basca.