Eu cu cine votez?

5 12 2012

Dragă Curte Constituțională,

Știu, ai dreptate, în mod normal nu te-aș putea deranja cu problemele mele: există instituția Avocatului Poporului căreia ar trebui să mă adresez pentru a-mi face auzită jalba. Mi-e teamă însă – spun gurile rele că ar fi fost politizată în vară și că ar fi devenit un fel de apendice de fațadă, să nu ne tragă Europa de urechi că n-am avea. Da’, mai presus de toate, dragă Curte Constituțională, m-am gândit că – știi și tu foarte bine! – în România noastră, până să ajungi la Dumnezeu te mănâncă sfinții…

Vin alegerile legislative și, ca orice cetățean conștient de îndatoririle sale civice, am căutat să nu fiu prins pe picior greșit: am verificat unde și în ce condiții pot vota, orarul – să nu cumva să întârzii! – și am răsfoit toate ofertele candidaților din circumscripția mea. Ajuns la acest punct, m-am cam blocat: niciunul dintre cei care-și dispută un loc de deputat sau senator pentru diaspora nu a reușit să mă convingă: unii dintre ei, cei care încă își exercită primul mandat conferit de românii din străinătate, nu au făcut în acești patru ani nimic concret pentru a-mi îmbunătăți viața, mie sau comunității din care fac parte. Ba, dimpotrivă, senatorul Badea chiar a dat cu bâta-n baltă votând pentru a-mi mări taxele consulare, deși chiar dacă s-ar fi abținut legea ar fi trecut oricum. Acestora – m-am hotărât! – nu pot să le acord din nou încrederea mea. Alții, și ei ”pe post” în parlament însă aleși în alte circumscripții, m-au umilit în trecut cu declarațiile lor sau au avut o activitate extrem de slabă (ca să nu zic de-a dreptul păguboasă, referindu-mă la gestionarea cazului Mailat de către fostul ministru de interne, actual senator, Cristian David). Nici aceștia nu cred că ar putea reprezenta soluția pe care mi-o doresc. Ar mai fi câțiva: cei ale căror promisiuni electorale de-a dreptul deșănțate m-au descurajat chiar de la început, exponenții unor partide xenofobe cu care nu voi vota niciodată sau un candidat care nici măcar nu și-a făcut o minimă publicitate – este pe listă și atât!

Eu cu cine votez?

Eu cu cine votez?

Bineînțeles, există și votul în alb – mi-am zis. Din păcate, citind reglementările în vigoare, am constatat că votul în alb este definit ca fiind ”buletinul de vot care nu are aplicată ștampila VOTAT” și că nici măcar nu va fi luat în considerare ca fiind vot valabil exprimat…

Răsfoind articolele din Constituție care se referă la drepturi și libertăți, dragă Curte Constituțională, mi-am dat seama că, printr-o ironie a soartei, nu-mi sunt aplicabile, nici mie și nici altor cârcotași ca mine: ne este îngrădită libertatea gândirii și a opiniilor, garantată de articolul 29, prin faptul că nu ne putem exprima opinia politică prin vot. Adică, eu și, probabil, mulți alții suntem practic împiedicați de către actuala lege electorală în vigoare să exprimăm prin vot faptul că NU NE SIMȚIM REPREZENTAȚI de niciuna dintre opțiunile de pe buletinul de vot. Sigur, nu vom fi singurii privați de drepturi sau libertăți constituționale de către această lege electorală șubredă (și prietenii mei, care se află în aceste zile în vizită în Italia, nu vor avea dreptul de vot fiindcă nu sunt nici domiciliați și nici rezidenți aici) însă, reflectând la procentul de participare la urne de acum patru ani, când mai puțin de jumătate dintre români au decis actualul parlament, un gând fugar m-a îngrijorat: nu cumva nu sunt eu o excepție, ci doar o voce a majorității care, din lipsa instrumentelor legale de a-și manifesta refuzul de a fi părtași ai unei clase politice viciate, a renunțat să se prezinte la urne?

Închei, dragă Curte Constituțională, cu o singură întrebare: eu cu cine votez?





România în sens giratoriu

30 09 2010

Publicat în ORA ROMÂNIEI nr 4/25.09.2010

„Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne…”

De vreo douăj’ de ani ne tot învârtim în jurul cozii. Practic, România pare a fi nimerit în miezul unei discontinuităţi spaţio-temporale ce face ca totul să rămână aşa cum a fost, un fel de Australie încăpăţânându-se să-şi păstreze peste vremuri dinozaurii, în ciuda pretenţiei de schimbări democratice, a apartenenţei la o Europă unită şi a ciotului de autostradă neterminată. Singurele a se fi schimbat cu adevărat sunt cifrele, însă într-o mică măsură, această „anomalie în anomalie” afectând doar numărul şi mărimea conturilor, a proprietăţilor şi a afacerilor celor câteva sute de politicieni ce joacă pe rând, la fiecare patru ani de două decenii încoace, rolul „răului cel mic”. Şi care se transformă, pe măsură ce timpul trece, într-o nouă specie, intangibilă, într-o castă având unic scop îmbogăţirea personală pe orice cale şi perpetuarea propriei hegemonii.

Puţine s-au schimbat în România însă noi, mulţimea, prostimea ce face ca acel petec de pământ să fie numit aşa, nu ne numărăm printre ele. Evident, cursul vremii ne-a determinat să dăm salamul de soia pe Coca Cola şi termopane, însă mie aceasta îmi pare a fi mai mult un accident evolutiv care confirmă regula: continuăm impasibili, într-un fel de acces de masochism colectiv, să alegem între un rău şi altul, să dăm girul nostru unuia sau altuia care a mai fost şi a mai promis… Este, dacă vreţi, un perpetuu show live, un „Ciao Darwin” în care eternul câştigător va fi echipa restrânsă de şmecheri, noi restul având rolul de recuzită, de umplutură destinată a se face de râs şi a-şi aplauda propriul eşec…
Nu, să nu mă înţelegeţi greşit, eu nu vreau să vă propun un nou partid al cărui lider să fiu împreună cu amicii mei, nu vă cer să-mi acordaţi mie încrederea în numele unei soluţii miraculoase pe care nu o deţin, departe de mine gândul de a mă substitui celor ce ne joacă destinele la ruletă! Singurul lucru pe care-l doresc este starea de normalitate, aşa cum se vede ea privită de pe alte meleaguri: cu politicieni a căror unică preocupare să fie bunăstarea ţării şi a alegătorilor lor, cu judecători fără balanţă contrafăcută, cu poliţişti necorupţi şi doctori fără buzunar pentru plic. Vreau un preşedinte pentru care să nu fiu un „găozar” şi un premier ce nu mă va trimite să-i număr ouăle, vreau să scăpăm odată de tumoarea aceasta de interese, conturi,televiziuni şi averi care ne sufocă ţara!
Iar primul pas este să ne trezim din letargie şi să le arătăm că, deşi „proşti”, suntem mulţi, mult mai mulţi decât şi-ar fi închipuit ei!





Alternativa

28 09 2009

Remus Cernea nu va castiga cursa prezidentiala.

De fapt, cred ca nici macar nu si-a propus asta, actiunea sa fiind menita sa canalizeze voturile celor care, ca si mine, au ajuns la disperare in fata indiferentei si nesimtirii afisate de intreaga clasa politica actuala.Totul se vrea transformat intr-o unica, puternica lovitura de berbec in poarta Sistemului.

Daca acest deziderat se va realiza, aici fiind vorba de procentaj, va reprezenta un adevarat tsunami pentru mai marii Romaniei, cei care in aceasta clipa isi simt in siguranta fundurile grase mizand – a cata oara oare?! – pe sictirul romanului de rand.In caz contrar, va reprezenta un esec rasunator, de care candidatul Verzilor probabil va fi urmarit in intreaga cariera.
Pentru modul sinucigas in care si-a asumat aceasta raspundere, pentru faptul ca nu face parte din Sistem si isi propune sa lupte impotriva sa, pentru faptul ca reprezinta o ALTERNATIVA, m-am hotarat sa nu stau cu mainile-n san si sa-l sustin!
Ii rog pe toti prietenii si cititorii mei sa ia in considerare si aceasta optiune in momentul in care se vor prezenta la vot.