Revoluția fake

21 01 2012

Mi-am făcut și eu pancartă, că e la modă și la liber: se poate protesta de oriunde și din orice poziție, cu revendicări la alegere și fără să te-ntrebe nimeni pe unde ai prășit în ultimii cinci ani. Și, cum nu am vrut să dezamăgesc, am ales să rămân consecvent unei teorii ale mele mai vechi, care adecvată cerințelor lozincii moderne ar suna ” PD-L și USL, aceeași mizerie!” Zis și făcut: am ales o imagine ilustrativă, reprezentând un superb closet mânjit de căcat ( aici, s-ar putea lamenta unii, aș fi putut folosi un termen mai blând, ”rahat”, dar eu consider că prin asta aș denatura mesajul!), i-am atașat textul pe cât de bine m-am priceput eu și i-am dat drumu’ pe Facebook, gândindu-mă că, pe de o parte, este singurul mod în care pot protesta tocmai din Italia și, pe de altă parte, că pe rețeaua de socializare este puțin probabil să întâlnesc vreun jandarm dispus să mă blagoslovească. Aș, de unde, a apărut imediat unu’ să-mi reproșeze că ”asta e lozincă pedelistă”… Adică de ce ”pedelistă”, ăștia se bagă singuri în căcat? ”Nu, dom’le, da’ afirmând că PD-L=USL=mizerie induci ideea că nu există alternativă și, implicit, schimbarea guvernului este inutilă” Păi eu chiar asta am vrut să spun!

A nu pune semnul egalității între Putere și Opoziție înseamnă a închide ochii, a accepta tacit faptul că, mai presus de acuzații și înjurături reciproce în fața camerelor de luat vederi, între politicienii respectivi există – nu de azi! – puternice raporturi de afaceri din care singurul păgubit este statul. A refuza evidența echivalenței e ca și când ne-am preface că nu știm că raportul de forțe se măsoară exclusiv în dosare despre potlogăriile fiecărui politician, pe sistemul ”dacă mă dai în gât cu treaba aia, te dau și eu cu cealaltă”. Înseamnă, până la urmă, a accepta că vom fi nevoiți, din nou, să mergem la urne ca să alegem ”răul cel mic”, după care acesta, prin îmbuibare din bani publici, se va transforma în ”rău mare” și vom fi din nou chemați să-l înlocuim cu fostul ”rău mare”, devenit între timp mai mic… Înseamnă să fim de acord cu o normalitate în care marii corupți au abonament la NUP, jegul pușcăriilor fiind rezervat exclusiv șomerului care a îndrăznit să fure o pâine pentru copii. Înseamnă să le fim complici!
Păi, domnilor, hotărâți-vă o dată: vreți o revoluție sau un fake?!

Anunțuri