Ce se dă la Torino (şi ce ofer eu!)

Uite ce se mai dă, anu’ ăsta, înainte de Revelion, la Torino:

🙂 Cu Brânză sau Badea n-am văzut încă, da’ pun pariu că dacă aş căuta s-ar găsi…
Oricum, lăsând la o parte maimuţa şi calendarele mieroase, eu vă urez UN AN NOU FERICIT, BUCURII, SĂNĂTATE ŞI ÎNŢELEPCIUNE!
LA MULŢI ANI 2011!

Un nou „organ de partid”?

Partidul Identitatea Românească, născut în 2006, la Roma, cu obiectivul declarat de ” a ajuta, dezvolta si determina integrarea socio–culturala si politica a comunitatii românesti din Italia”, a făcut dintotdeauna figura unui Iliescu al politicii românilor din peninsulă: sărac, zâmbitor şi „fără amestec din afară”. Spre a-şi reconfirma componenta carpato-danubiano-pontică, după o lungă perioadă de interimat, „fruncea” partidului s-a reales pentru încă patru ani, lăsându-şi în mod statutar şi democratic posibilitatea ca, la expirarea mandatului, să-şi inverseze posturile între ei pentru încă „o legislatură”.

Mai nou, cu toată febra alegerilor municipale din primăvara anului viitor, nevoia unui sprijin mediatic având ca ţintă rezidenţii români în Italia s-a făcut din ce în ce mai simţită, site-ul oficial părând a nu beneficia de prea multă atenţie din partea conaţionalilor noştri.
Ultimele indiscreţii vorbesc despre „Actualitatea Românească” şi despre iminenţa preluării atributelor de redactor şef de către matracuca Alina Harja, membru fondator şi vajnic apărător al PIR. În schimbul promisiunilor de a vinde o bună felie de publicitate firmelor italiene şi de a reuşi să scrie mai mult de trei propoziţii corect în limba română, editorul „S PRESS Internaţional România” pare a fi dispus a-i pune femeii, în mână, cârma, din împreunare urmând a rezulta un tabloid în format 24 de pagini cu un tiraj până în 10.000 de exemplare, apariţie lunară şi distribuţie gratuită în Italia şi Spania, data probabilă a primului număr fiind sfârşitul lui ianuarie sau începutul lui februarie 2011.
Deocamdată PIR şi-a făcut o intrare timidă pe site-ul www.actualitatea-romaneasca.ro prin publicarea articolului „Românofobie – în Italia românii sunt cetăţeni de serie B, chiar şi pentru Carabinieri”
Să-şi fi tras, Partidul, organ?

Revoluţia furată

(ORA ROMÂNIEI nr.10/18.12.2010)

Cu douăzecişiunu de ani în urmă eram cu toţii mult mai tineri şi mai inocenţi. Prea tineri, poate şi prea necopţi. Prea creduli şi prea lipsiţi de apărare în faţa unui show mediatic live care, chiar sub privirile noastre, regenera cadavrele Partidului şi temutei Securităţi, pe care tocmai le doborâsem.

Crăciunul lui 1989 ar fi trebuit să fie o mare sărbătoare a noastră, a românilor izbăviţi de teroare; în schimb, sub acoperirea sângelui ce încă mai mustea din cadavrele anonimilor, a rafalelor ce răzbăteau din televizor sau din casa de alături şi a execuţiei la ordinul noii Puteri a cuplului de dictatori, românilor li se pregătea o nouă închisoare, nemaivăzută şi diabolică. Sub privirile îngăduitoare ale „emanaţilor” Revoluţiei, în frunte cu „dizidentul” Iliescu, şleahta de activişti, turnători şi torţionari securişti s-a transformat peste noapte într-o prosperă şi neprihănită clasă de oameni de afaceri care s-a pus pe lucru imediat, reuşind în scurt timp să acapareze mare parte din economia românească şi să oficializeze reguli ce noi doar le bănuiam a exista înainte: manipulare grosolană, hoţie, corupţie şi minciună sfruntată…
De mai bine de douăzeci de ani, frumoasa noastră Românie creşte pe un schelet strâmb şi cocoşat dictat de interesele noii nomenclaturi. Doar noi am rămas aceiaşi: puţin mai bătrâni şi parcă un pic mai înţelepţi, un popor harnic, ospitalier şi iertător.
De mulţi ani încoace, am renunţat să mai aprind lumânări în Decembrie. Fiindcă asta nu va schimba nimic. Mă rog, în schimb, să ne trezim din nou şi să avem puterea de a sfărşi ceea ce am început în 1989. Şi, de data acesta, să fim neiertători!

Cum să pierzi pe mâna altuia

(ORA ROMÂNIEI nr.9/04 decembrie 2010)

Fara sa prindem de veste, toamna s-a dus si ne apropiem cu pasi repezi de pragul dintre ani.Iar de acolo si pana la alegerile locale din primavara, mult nu va mai fi…

Problema majora, din punctul de vedere al comunitatii, va fi prezentarea la urne, multi dintre conationalii nostri nefiind nici macar la curent cu faptul ca, depunand o simpla cerere la Anagrafe, pot obtine cartea de alegator care sa la confere dreptul de a alege autoritatile locale de la Torino. Colac peste pupaza, oferta electorala destinata rezidentilor romani nu se limiteaza la partidele italiene ci – parca pentru a ne diviza si mai mult! – se anunta candidaturi din partea PDL Diaspora, a PIR si, destul de probabil, de la recent infiintatul „Europei per Italia” condus de Marian Mocanu.

Dupa parerea mea, toata aceasta „inflatie” de politicieni, gata a promite marea cu sarea in schimbul unui vot, nu va face altceva decat sa dauneze imaginii – si asa destul de subrede –a comunitatii, relevand fara doar si poate ca romanii nu stiu sa se uneasca nici macar atunci cand aceasta este in propriul interes: cum este destul de probabil ca numarul de romani care isi vor exprima sufragiile sa fie destul de scazut, impartirea acestora la mai multe forte politice (aproape toate pretinzand a reprezenta interesele comunitatii) va duce cu usurinta la concluzia ca, desi reprezinta o felie consistenta din populatia orasului, romanii nu stiu (sau nu sunt inca pregatiti!) sa devina un interlocutor in ceea ce priveste viata la Torino.

Si, mai mult ca sigur, acesta va fi al nu-stiu-catalea semnal de slabiciune pe care l-am putea da, goana dupa onoruri sau interese a politicienilor nostri fiind, in acest sens, cartea cu care vom pierde.

Pomul de Crăciun

Lui Adi Ciorcăşel

M-am dus la IKEA să-mi iau un „brad”. Pun ghilimele pentru că, mai apoi, am aflat că de fapt tocmai intrasem în posesia celui mai comun dintre molizi, ignorantul din mine – fiind născut „la şosea cu asfalt” – nepricepându-se a face diferenţele de rigoare.

Suedezii au avut o idee drăguţă: să-ţi ofere coniferu’ de viu, cu tot cu rădăcină, plus posibilitatea de a avea şi un vas corespunzător (pe care-l cumperi separat, tot de la ei!), cu promisiunea ca, odată terminate sărbătorile, să-l poţi restitui – mai puţin vasul – contra unui cupon de cumpărături (făcute TOT LA EI!). Totul ambalat frumos sub un slogan de genul „Sarbatoreşte respectând ambientul” sau cam aşa ceva, că n-am fost prea atent.
Prea puţin interesat de obţinerea contravalorii în bonuri de cumpărături, oferta m-a tentat în ideea că bietul pomişor va fi replantat imediat ce vom trece pragul dintre ani…
NIMIC MAI FALS!!!
Pe fluturaşul frumos colorat, în partea de jos şi cu litere abia lizibile, onor IKEA te anunţă că soarta pomului tău de Crăciun este să devină „compost organic” sau rumeguş din care să-ţi facă ei mobila aia de rahat şi să-ţi mai ia banii o dată.
Drept care i-am amenajat deja lui „MOLI” un locuşor pe balcon, i-am făcut un duş în cadă (sărăcuţul, era plin de noroi când l-am luat) şi l-am declarat membru cu drepturi depline al familiei. Plus că nu voi mai cumpăra în viaţa mea nimic de la nemernicii ăia îmbârligători!!!