Ziua a treia

30 03 2011

Am urmărit cu îngrijorare, încă de la început, evoluţia situaţiei de la centrala nucleară japoneză Fukushima. Deşi iniţial părea că situaţia este gestionabilă şi toată lumea era încrezătoare – ce naiba, era vorba despre Japonia! – ulterior lucrurile au luat o întorsătură urâtă, nivelul alarmei fiind ridicat de la 4 la 5 şi apoi la 6, pe o scară de la 1 la 7. Unde 7 înseamnă Cernobâl. Din punctul meu de vedere, guvernul japonez şi responsabilii de la TEPCO, societatea ce gestiona uzina, au fost conştienţi încă de la începutul crizei de gravitatea situaţiei, ambiguitatea datelor furnizate presei şi încercările de minimalizare a dimensiunilor dezastrului reprezentând doar o timidă încercare de prezervare a imaginii Ţării Soarelui-Răsare: un semn de egalitate între Fukushima şi Cernobâl ar avea consecinţe economice catastrofale atât pentru Japonia cât şi pentru principalii ei parteneri comerciali.

Dacă accidentul din 1986 petrecut în Ucraina a putut avea loc datorită avidităţii unei Uniuni Sovietice cu pretenţii de superputere mondială, dezastrul ecologic din Golful Mexic provocat de BritishPetroleum şi criza nucleară din Japonia – precum şi miile sau poate milioanele de „mici” accidente, deversări, infiltraţii etc. – au fost şi sunt provocate din aviditate pentru bani, din dorinţa nemăsurată a multinaţionalelor de a se îmbogăţi peste măsură. Chiar şi călcând peste cadavrele „colaterale”.
Eu asemuiesc Pământul de astăzi cu ştrandul tinereţii mele de la Târgu Jiu: apa se schimba o dată la zece zile şi, dacă în primele două zile era curată şi cristalină, a treia zi începea să capete o uşoară tentă gălbuie ce se accentua apoi, ajungând în ultimele zile la un verde-jeg scârbos.
Planeta noastră a ajuns deja la ziua a treia…

Anunțuri




Revoluţia furată

18 12 2010

(ORA ROMÂNIEI nr.10/18.12.2010)

Cu douăzecişiunu de ani în urmă eram cu toţii mult mai tineri şi mai inocenţi. Prea tineri, poate şi prea necopţi. Prea creduli şi prea lipsiţi de apărare în faţa unui show mediatic live care, chiar sub privirile noastre, regenera cadavrele Partidului şi temutei Securităţi, pe care tocmai le doborâsem.

Crăciunul lui 1989 ar fi trebuit să fie o mare sărbătoare a noastră, a românilor izbăviţi de teroare; în schimb, sub acoperirea sângelui ce încă mai mustea din cadavrele anonimilor, a rafalelor ce răzbăteau din televizor sau din casa de alături şi a execuţiei la ordinul noii Puteri a cuplului de dictatori, românilor li se pregătea o nouă închisoare, nemaivăzută şi diabolică. Sub privirile îngăduitoare ale „emanaţilor” Revoluţiei, în frunte cu „dizidentul” Iliescu, şleahta de activişti, turnători şi torţionari securişti s-a transformat peste noapte într-o prosperă şi neprihănită clasă de oameni de afaceri care s-a pus pe lucru imediat, reuşind în scurt timp să acapareze mare parte din economia românească şi să oficializeze reguli ce noi doar le bănuiam a exista înainte: manipulare grosolană, hoţie, corupţie şi minciună sfruntată…
De mai bine de douăzeci de ani, frumoasa noastră Românie creşte pe un schelet strâmb şi cocoşat dictat de interesele noii nomenclaturi. Doar noi am rămas aceiaşi: puţin mai bătrâni şi parcă un pic mai înţelepţi, un popor harnic, ospitalier şi iertător.
De mulţi ani încoace, am renunţat să mai aprind lumânări în Decembrie. Fiindcă asta nu va schimba nimic. Mă rog, în schimb, să ne trezim din nou şi să avem puterea de a sfărşi ceea ce am început în 1989. Şi, de data acesta, să fim neiertători!





Ce ar mai fi de adaugat?!

5 10 2009

Acest comentariu l-am gasit la http://www.serbanhuidu.ro/2009/1989-2009-degeaba/all-comments/#comments …mai departe, vedeti voi!

Am fost acolo!!! a scris pe 4 October 2009, 12:40 pm

Dar futu-le muma-n cur de nenorociti!Daca as putea, as face exact ce au facut ei, acesti comunisti infecti, care mai nou sunt democrati, celor trei frati,iubiti,fii si prieteni cu care am plecat la Bucuresti intr-o noapte pe care nu o voi uita niciodata.Am plecat 12 prieteni, 12 “copii” cu idealuri marete.Eram atat de entuziasmati atunci cand am plecat si aveam atat de multa ura in noi, dupa ce 4 tati ai unor dintre noi fusesera inchisi pentru ca spuseserea bancuri cu Ceasca la serviciu…pentru ca ei pur si simplu nu au vrut sa se fereasca….Partea cea mai urata este ca din cei doisprezece prieteni care am plecat, ne-am intors 9.

Am avut norocul si totodata ghinionul ca gloantele comunistilor sa nu ma nimereasca si pe mine…Si spun ghinionul pentru ca imi aduc perfect aminte cum ne-am dus la parintii prietenilor nostri.Si acum sa se puna in locul nostru jegurile, zoaiele sus-puse!Eu tremur in timp ce scriu! Sa se puna in locul nostru si sa se gandeasca cum te puteai duce, tu, ca om, la mama, la tatal si la sora mai mica a unui prieten, sa ii spui ca ai plecat cu el in dreapta ta, sa lupti pentru un viitor stralucit, si ca el nu se va mai intoarce niciodata.

Dar imaginati-va acum, in zilele acestea, cand intalnindu-ma cu mama prietenului despre care vorbeam,o femeie acum batrana si slabita pentru ca nu ii ajung banii decat de medicamente, din vorba in vorba am ajuns la discutia aceasta.Si ea m-a intrbat, dupa 20 de ani de de la moartea fiului sau inca cu lacrimi in ochi, “De ce a murit Adrian?Pentru ce mama a murit, ca sa imi fie mie mai bine?Si de ce nu imi e?”Inchei aici pentru ca nu mai pot scrie, este destul de dureros, dar inainte de a-mi lua ramas bun, poate cineva sa raspunda la intrebarile bietei femei care si-a pierdut unicul fiu la revolutie?

Cum pentru ce? Pentru ca un agramat incult si hot sa faca si sa desfaca in politica, ca unii sa vanda flote si orice altceva se putea vinde, ca securistii si fii securistilor sa conduca partide, sa fie alesi primari, pentru ca unii sa aiba libertatea de a face bani si apoi a ne umilii pe noi cu numarul marafetilor lor, pentru ca un needucat grobian, cioban sa fie cea mai prezenta persoana de la tv, pentru ca mogulii sa-si fac trusturi de presa, pentru ca fostii turnatori sa isi dea aere de politicieni si mari sefi de ziaristi, pentru ca poetul de curte al ceausestilor sa zbiere nationalist de asta data si asa mai departe….Ce nu-ti e clar?





O intrebare care-mi vine natural

6 08 2009

Saptamana trecuta, la Torino, carabinierii au reusit sa salveze o tanara de origini finlandeze de la moarte.Aceasta hotarase sa-si puna capat zilelor si, dupa ce l-a sunat pe fratele sau in Finlanda pentru a-si lua ramas bun, a inghitit cativa pumni de pastile.Salvarea a sosit insa chiar de la fratele aflat la mii de kilometri distanta: acesta a chemat imediat politia finlandeza care, prin intermediul ministerului afacerilor externe finlandez a anuntat carabinierii din Torino, totul sfarsindu-se in mod fericit…

Cam in aceeasi perioada, procurorul Marius Cazac, seful DIICOT Suceava a confirmat ca Andrei Negrea, sucevean de 23 de ani ce fusese condamnat la moarte in China pentru trafic de stupefiante, a fost executat.De fapt, procurorul Cazac a fost unicul a confirma tragica stire, ambasada Romaniei la Beijing si ministrul de externe neavand nici macar habar despre acest caz…
Intrebarea care-mi vine natural este: Romania se gaseste in Europa?





Justitie exemplara pe pielea altuia…

9 07 2009

Curtea de Apel din Roma l-a condamnat astazi pe Romulus Nicolae Mailat, monstrul care a ucis-o pe Giovanna Reggiani, la inchisoare pe viata,fiindu-i revocate circumstantele atenuante generice recunoscute in primul grad.Impotriva sentintei, justa din punctul meu de vedere, aparatorul Piero Piccinini a anuntat ca va face recurs.

Mai presus de gravitatea oribilei fapte si de consecintele ei asupra intregii comunitati romane din Italia, trebuie remarcat faptul ca justitia incearca, prin severitatea pedepsei, sa dea un exemplu.Acest lucru poate ca nu este tocmai rau, problema este ca totul se face pe spinarea unui stranier in timp ce alte delicte de acelasi gen savarsite in peninsula nu beneficiaza de acelasi tratament, pedepsele fiind de regula mult mai blande si fiind acceptate atenuante adesea hilare.

Nu stiu cum decurge procesul in cazul indianului luat la bataie in timp ce dormea si apoi ars de viu, in gara Nettuno de langa Roma, de catre trei tineri alcoolizati si sub efectul drogurilor, insa un lucru pot sa vi-l spun cu certitudine: toata viata in puscarie nu si-o vor petrece!





Unde dai si unde crapa…

27 06 2009


In timp ce INAIL difuzeaza date conform carora in 2008 procentul de accidente de munca soldate cu decese este cel mai scazut din ultimii ani, in crestere fiind „doar” numarul de „morti albe” in randul stranierilor, la Ferrara un muncitor roman isi pierde viata cazand de pe acoperisul unei hale si in vecinatatea Romei un alt conational de-al nostru, muncitor, este ucis „intr-o baraca” unde locuia impreuna cu prietena sa.
Trei stiri care aparent au in comun romanii din Italia dar sintetizeaza in ansamblu starea de fapt de pe santierele din peninsula: cu salariile cele mai mici, fiind nevoiti sa munceasca in conditii adesea extenuante, primii pe listele de disponibilizari, cu locuinte „di fortuna” sau platind chirii mult peste medie, stranierii, in special comunitatea romana care este se pare cea mai numeroasa, „trag” greul crizei in liniste, dupa cum in liniste se sting la locul de munca, devenind cel mult o stire de-o zi sau un procent dintr-o statistica prafuita.
In acelasi timp presa italiana si politicienii inca mai dezbat tema „Emergenza romeni”…