România în sens giratoriu

Publicat în ORA ROMÂNIEI nr 4/25.09.2010

„Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne…”

De vreo douăj’ de ani ne tot învârtim în jurul cozii. Practic, România pare a fi nimerit în miezul unei discontinuităţi spaţio-temporale ce face ca totul să rămână aşa cum a fost, un fel de Australie încăpăţânându-se să-şi păstreze peste vremuri dinozaurii, în ciuda pretenţiei de schimbări democratice, a apartenenţei la o Europă unită şi a ciotului de autostradă neterminată. Singurele a se fi schimbat cu adevărat sunt cifrele, însă într-o mică măsură, această „anomalie în anomalie” afectând doar numărul şi mărimea conturilor, a proprietăţilor şi a afacerilor celor câteva sute de politicieni ce joacă pe rând, la fiecare patru ani de două decenii încoace, rolul „răului cel mic”. Şi care se transformă, pe măsură ce timpul trece, într-o nouă specie, intangibilă, într-o castă având unic scop îmbogăţirea personală pe orice cale şi perpetuarea propriei hegemonii.

Puţine s-au schimbat în România însă noi, mulţimea, prostimea ce face ca acel petec de pământ să fie numit aşa, nu ne numărăm printre ele. Evident, cursul vremii ne-a determinat să dăm salamul de soia pe Coca Cola şi termopane, însă mie aceasta îmi pare a fi mai mult un accident evolutiv care confirmă regula: continuăm impasibili, într-un fel de acces de masochism colectiv, să alegem între un rău şi altul, să dăm girul nostru unuia sau altuia care a mai fost şi a mai promis… Este, dacă vreţi, un perpetuu show live, un „Ciao Darwin” în care eternul câştigător va fi echipa restrânsă de şmecheri, noi restul având rolul de recuzită, de umplutură destinată a se face de râs şi a-şi aplauda propriul eşec…
Nu, să nu mă înţelegeţi greşit, eu nu vreau să vă propun un nou partid al cărui lider să fiu împreună cu amicii mei, nu vă cer să-mi acordaţi mie încrederea în numele unei soluţii miraculoase pe care nu o deţin, departe de mine gândul de a mă substitui celor ce ne joacă destinele la ruletă! Singurul lucru pe care-l doresc este starea de normalitate, aşa cum se vede ea privită de pe alte meleaguri: cu politicieni a căror unică preocupare să fie bunăstarea ţării şi a alegătorilor lor, cu judecători fără balanţă contrafăcută, cu poliţişti necorupţi şi doctori fără buzunar pentru plic. Vreau un preşedinte pentru care să nu fiu un „găozar” şi un premier ce nu mă va trimite să-i număr ouăle, vreau să scăpăm odată de tumoarea aceasta de interese, conturi,televiziuni şi averi care ne sufocă ţara!
Iar primul pas este să ne trezim din letargie şi să le arătăm că, deşi „proşti”, suntem mulţi, mult mai mulţi decât şi-ar fi închipuit ei!

Manele

Publicat în ORA ROMÂNIEI nr.3/02 septembrie 2010 sub titlul DACĂ IMPOZITARE NU E, NIMIC NU E!

Ajunsă la a douăsprezecea ediţie, întâlnirea anuală a autorităţilor guvernamentale române cu reprezentanţii asociaţiilor din diaspora l-a avut printre protagonişti pe deputatul Wiliam Brânză, acestuia fiindu-i conferit titlul de „politician al anului”, dânsul fiind, de fapt, şi singurul ales în colegiile din străinătate prezent la lucrări.
Nu voi comenta faptul că – spun gurile rele! – toată afacerea ar fi fost aranjată spre a-i satisface vanitatea domnului deputat şi, eventual, pentru a-i spori „creditele” în cazul în care PDL ar da semne că se duce la fund iar domnia sa ar decide să sară în altă barcă… Şi nici faptul că recent primitul titlu i-a adus, printre conaţionalii ce trăiesc peste hotarele ţării, porecla de „Willi Mondialul”…
Ceea ce mă preocupă pe mine este seninătatea cu care parlamentarul diasporean insistă în a da la gioale propriului electorat: undeva pe la începutul lunii iunie, deputatul Brânză a iniţiat un proiect de lege care viza taxarea cu 1% a banilor trimişi în ţară de către românii care lucrează peste hotare. Izbindu-se de puternicele critici venite de la asociaţiile şi partidele românilor din Spania şi Italia, proaspătul preşedinte reconfirmat al PDL Diaspora a dat-o cotită spunând că, de fapt, legea ar fi vizat doar profiturile realizate de către firmele de transfer de bani şi nu sumele expediate, toată treaba fiind până la urmă dată uitării…Sau, cel puţin, asta a fost senzaţia mea până mai acum două săptămâni când, la întâlnirea de la Mangalia, Brânză a revenit confirmând că are în program acest proiect de lege, ignorând voit o matematică simplă: impozitarea suplimentară a serviciilor de transfer de bani va duce implicit la creşterea tarifelor practicate, sumele pe care alesul nostru visează să le gestioneze alături de colegul Eugen Tomac fiind, până la urmă, jupuite tot de pe spinarea muratorului şi a căpşunarului. Singurul lucru care s-a schimbat – că s-au prins fraierii!!! – este că dom’ deputat a mai lăsat de la el, în loc de 50 de milioane de euroi (1% din 5 miliarde pe care românii îi trimit anual în ţară) s-ar mulţumi doar cu vreo două…
În rest, de la Willi Mondialu’ pentru Diaspora: fără număr…!!!