Sens unic

25 02 2011

(Ora României nr.14/24 februarie 2011)

În timp ce la Helsinki, pe un frig de crăpau pietrele, romii cerşetori proveniţi din România îşi vedeau liniştiţi de treabă stârnind uimirea finlandezului de rând, renumitul motor Google îşi schimba logo-ul pentru a celebra 135 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Cam în aceeaşi vreme, undeva în Toscana, nişte români o puneau de-o saramură de crap prins la curent electric.

Lipsa aparentă de legătură între cele trei fapte este înlăturată fără dubii de cuvintele premierului britanic: „doctrina statului multicultural a eşuat şi va fi abandonată”, teză propusă cu doar câteva luni înainte şi de către cancelarul german Angela Merkel. Adică, mai pe româneşte, Europa nu mai este dispusă să ne accepte decât valorile, nu şi metehnele.
Dacă acum câţiva ani, economia, cu motoarele turate la maxim, silea statul să nu facă prea multe mofturi în ceea ce priveşte forţa de muncă externă, viitorul luminos al societăţii multietnice s-a ofilit odată cu sosirea crizei, soluţia imigrantului care munceşte mult şi pe bani puţini dovedindu-se a avea, pe lângă părţile sale benefice, şi destule neajunsuri. Evident, vesteuropeanul va accepta fără doar şi poate valorile propuse de către imigraţie – muncă, cultură, ştiinţă – şi, mai târziu sau mai devreme, le va aprecia aşa cum merită, toate acestea constituind treptele spre integrare. Cu totul altfel va fi dacă, la pachet cu toate acestea, va găsi cerşetorie, coji de seminţe, beţie cu scandal sau mârlănie, în acest caz fiind tentat să acorde o mai mare importanţă lucrurilor negative sau ideilor preconcepute, ceea ce, până la urmă, este absolut normal şi omenesc. Şi dacă până acum, după cum spuneam, politicianul din apus s-a ferit să descurajeze o importantă resursă cum este imigraţia, iată că a sosit timpul de a spune lucrurilor pe nume.
Nu ştiu dacă recentele declaraţii ale şefilor guvernelor celor două superputeri europene – Germania şi Marea Britanie – vor fi reluate şi de celelalte ţări vestice, aşa cum încă nu-mi pot da seama în ce grad acest fapt va incide asupra vieţii comunităţilor de români din diaspora. Ceea ce, însă, pot spune cu mâna pe inimă este este că ne revine nouă, majorităţii covărşitoare a celor care n-au uitat cei şapte ani de acasă, sarcina de a le arăta calea de urmat oiţelor pierdute.
Europa încă ne vrea, dar nu cu de-a sila.

Anunțuri




Moftul român

11 02 2011

(Ora României nr. 13/ 10 februarie 2011)

Curios şi hilar cum, după aproape o sută de ani, un fragment al societăţii româneşti – şi mă refer aici la diaspora – se regăseşte atât de bine zugrăvit în scrierile lui Caragiale. Un adevărat Jules Verne din acest punct de vedere, maestrul a reuşit să surprindă cu extremă claritate mofturi şi năravuri destinate a fi întâlnite mult mai târziu, în epoca Facebookului şi a I Phoneului, printre personagiile comunităţilor româneşti răspândite în lumea largă.
Într-adevăr, cum ar fi putut fi caracterizat mai bine electorul pe care se dă luptă aprigă între variile partide ale românilor din Italia, decât prin Cetăţeanul Turmentat, fiinţă nevinovată şi rătăcitoare, manevrată din toate părţile, ameţită de băutură şi promisiuni şi, în esenţă, lipsită de apărare în faţa mojiciei politicianului?! Şi cine ar fi putut surprinde mai amănunţit aspectul de afacere de chiverniseală al politicii, sau luptele şi polemicile sterile, duse până la limitele abjectului, încheiate – nu rareori! – cu acorduri meschine, poze de grup şi Pupat toţi piaţa independenţi?!

I-am întâlnit nu mai departe de acum câteva zile, în mediul virtual, pe Leanca, hangiţa de la Hanu’ Dracului, pornită a intenta proces penal – nu pentru un clondir cu mastică prima, ci pentru imaginare daune de imagine şi ofense ce ar fi lăsat-o cu …onoarea mea, sărmana, nereperată… – şi pe preşedintele partidului X, îndemnând cu patimă să-i votăm pe ai noştri, nu pe ceilalţi, el însuşi fiind garant şi reper al prinţipului: Din clasele primare până la bacalaureat – anarhist. De la bacalaureat până la primul examen de universitate – socialist. De la primul examen până la licenţă – progresist. De la licenţă până la slujbă – liberal. De la slujbă până la pensie – conservator.
Aflată într-o importantă fază de dezvoltare, de căutări, de încercări mai mult sau mai puţin reuşite de integrare şi armonizare, comunitatea românească nu scapă – iată! – la un secol distanţă, de „blestemul” marelui scriitor: Lumea trece, năravurile rămân.