Eu cu cine votez?

5 12 2012

Dragă Curte Constituțională,

Știu, ai dreptate, în mod normal nu te-aș putea deranja cu problemele mele: există instituția Avocatului Poporului căreia ar trebui să mă adresez pentru a-mi face auzită jalba. Mi-e teamă însă – spun gurile rele că ar fi fost politizată în vară și că ar fi devenit un fel de apendice de fațadă, să nu ne tragă Europa de urechi că n-am avea. Da’, mai presus de toate, dragă Curte Constituțională, m-am gândit că – știi și tu foarte bine! – în România noastră, până să ajungi la Dumnezeu te mănâncă sfinții…

Vin alegerile legislative și, ca orice cetățean conștient de îndatoririle sale civice, am căutat să nu fiu prins pe picior greșit: am verificat unde și în ce condiții pot vota, orarul – să nu cumva să întârzii! – și am răsfoit toate ofertele candidaților din circumscripția mea. Ajuns la acest punct, m-am cam blocat: niciunul dintre cei care-și dispută un loc de deputat sau senator pentru diaspora nu a reușit să mă convingă: unii dintre ei, cei care încă își exercită primul mandat conferit de românii din străinătate, nu au făcut în acești patru ani nimic concret pentru a-mi îmbunătăți viața, mie sau comunității din care fac parte. Ba, dimpotrivă, senatorul Badea chiar a dat cu bâta-n baltă votând pentru a-mi mări taxele consulare, deși chiar dacă s-ar fi abținut legea ar fi trecut oricum. Acestora – m-am hotărât! – nu pot să le acord din nou încrederea mea. Alții, și ei ”pe post” în parlament însă aleși în alte circumscripții, m-au umilit în trecut cu declarațiile lor sau au avut o activitate extrem de slabă (ca să nu zic de-a dreptul păguboasă, referindu-mă la gestionarea cazului Mailat de către fostul ministru de interne, actual senator, Cristian David). Nici aceștia nu cred că ar putea reprezenta soluția pe care mi-o doresc. Ar mai fi câțiva: cei ale căror promisiuni electorale de-a dreptul deșănțate m-au descurajat chiar de la început, exponenții unor partide xenofobe cu care nu voi vota niciodată sau un candidat care nici măcar nu și-a făcut o minimă publicitate – este pe listă și atât!

Eu cu cine votez?

Eu cu cine votez?

Bineînțeles, există și votul în alb – mi-am zis. Din păcate, citind reglementările în vigoare, am constatat că votul în alb este definit ca fiind ”buletinul de vot care nu are aplicată ștampila VOTAT” și că nici măcar nu va fi luat în considerare ca fiind vot valabil exprimat…

Răsfoind articolele din Constituție care se referă la drepturi și libertăți, dragă Curte Constituțională, mi-am dat seama că, printr-o ironie a soartei, nu-mi sunt aplicabile, nici mie și nici altor cârcotași ca mine: ne este îngrădită libertatea gândirii și a opiniilor, garantată de articolul 29, prin faptul că nu ne putem exprima opinia politică prin vot. Adică, eu și, probabil, mulți alții suntem practic împiedicați de către actuala lege electorală în vigoare să exprimăm prin vot faptul că NU NE SIMȚIM REPREZENTAȚI de niciuna dintre opțiunile de pe buletinul de vot. Sigur, nu vom fi singurii privați de drepturi sau libertăți constituționale de către această lege electorală șubredă (și prietenii mei, care se află în aceste zile în vizită în Italia, nu vor avea dreptul de vot fiindcă nu sunt nici domiciliați și nici rezidenți aici) însă, reflectând la procentul de participare la urne de acum patru ani, când mai puțin de jumătate dintre români au decis actualul parlament, un gând fugar m-a îngrijorat: nu cumva nu sunt eu o excepție, ci doar o voce a majorității care, din lipsa instrumentelor legale de a-și manifesta refuzul de a fi părtași ai unei clase politice viciate, a renunțat să se prezinte la urne?

Închei, dragă Curte Constituțională, cu o singură întrebare: eu cu cine votez?

Anunțuri




România în sens giratoriu

30 09 2010

Publicat în ORA ROMÂNIEI nr 4/25.09.2010

„Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne…”

De vreo douăj’ de ani ne tot învârtim în jurul cozii. Practic, România pare a fi nimerit în miezul unei discontinuităţi spaţio-temporale ce face ca totul să rămână aşa cum a fost, un fel de Australie încăpăţânându-se să-şi păstreze peste vremuri dinozaurii, în ciuda pretenţiei de schimbări democratice, a apartenenţei la o Europă unită şi a ciotului de autostradă neterminată. Singurele a se fi schimbat cu adevărat sunt cifrele, însă într-o mică măsură, această „anomalie în anomalie” afectând doar numărul şi mărimea conturilor, a proprietăţilor şi a afacerilor celor câteva sute de politicieni ce joacă pe rând, la fiecare patru ani de două decenii încoace, rolul „răului cel mic”. Şi care se transformă, pe măsură ce timpul trece, într-o nouă specie, intangibilă, într-o castă având unic scop îmbogăţirea personală pe orice cale şi perpetuarea propriei hegemonii.

Puţine s-au schimbat în România însă noi, mulţimea, prostimea ce face ca acel petec de pământ să fie numit aşa, nu ne numărăm printre ele. Evident, cursul vremii ne-a determinat să dăm salamul de soia pe Coca Cola şi termopane, însă mie aceasta îmi pare a fi mai mult un accident evolutiv care confirmă regula: continuăm impasibili, într-un fel de acces de masochism colectiv, să alegem între un rău şi altul, să dăm girul nostru unuia sau altuia care a mai fost şi a mai promis… Este, dacă vreţi, un perpetuu show live, un „Ciao Darwin” în care eternul câştigător va fi echipa restrânsă de şmecheri, noi restul având rolul de recuzită, de umplutură destinată a se face de râs şi a-şi aplauda propriul eşec…
Nu, să nu mă înţelegeţi greşit, eu nu vreau să vă propun un nou partid al cărui lider să fiu împreună cu amicii mei, nu vă cer să-mi acordaţi mie încrederea în numele unei soluţii miraculoase pe care nu o deţin, departe de mine gândul de a mă substitui celor ce ne joacă destinele la ruletă! Singurul lucru pe care-l doresc este starea de normalitate, aşa cum se vede ea privită de pe alte meleaguri: cu politicieni a căror unică preocupare să fie bunăstarea ţării şi a alegătorilor lor, cu judecători fără balanţă contrafăcută, cu poliţişti necorupţi şi doctori fără buzunar pentru plic. Vreau un preşedinte pentru care să nu fiu un „găozar” şi un premier ce nu mă va trimite să-i număr ouăle, vreau să scăpăm odată de tumoarea aceasta de interese, conturi,televiziuni şi averi care ne sufocă ţara!
Iar primul pas este să ne trezim din letargie şi să le arătăm că, deşi „proşti”, suntem mulţi, mult mai mulţi decât şi-ar fi închipuit ei!





Soluţii de criză neaoşe

29 04 2010

Nu, nu este vorba despre criza economică, deşi – zic eu – aceasta ar trebui să fie principala prioritate a guvernanţilor noştri. Pe lângă problemele create de recesiunea la nivel mondial, România se confruntă de o bună perioadă si cu un alt tip de criză: de imagine.

Pe de o parte, serviciile de proastă calitate şi preţurile foarte ridicate care reuşesc să surclaseze bogăţia peisagistică şi culturală a tării, descurajând amatorii de turism de pe alte meleaguri. Nenumăratele taxe şi impozite, plus faptul că nimic nu se mişcă fără şpagă sau ordin de la partid, care determină un număr din ce în ce mai mic de investitori străini să ne calce pragul. Faptul că, odată ajuns la Otopeni, călătorul neavizat este luat pe sus de taximetristul cu glas mieros care, după nici 15 kilometri, se transformă în bestie pretinzând 120 de Euro…de restul ocupându-se tuciurii din jurul Garii de Nord.
Pe de altă parte, românii de toate etniile care, în doar doi ani de cetăţenie europeană, au reuşit să fie huiduiţi prin toate ţările batrânului continent drept hoţi, cerşetori şi violatori.
În încercarea sa de a mai îndulci imaginea ţării şi a locuitorilor ei, statul român cheltuieşte, în condiţii de criză economică severă, o grămadă de bani, incomparabil mai mult decât se duce pe prinderea, tratarea şi adăpostirea câinilor fără stăpân din Bucureşti. Asta fără a pune la socoteală faptul că bietele animale se aleg doar cu firmiturile, mai mult de jumătate din sumă ducându-se pe salariile directorilor şi angajaţilor de la adăposturi.
În aceste condiţii, prefectul capitalei a ieşit la rampă propunând adoptarea unei legi care să permită eutanasierea patrupedelor nerevendicate în termen de 7 zile.Idee neinspirată sau doar eculubraţie tâmpă emisă din lipsă de ocupaţie între somnicul de după amiază şi cină, ne va costa oricum. O simplă privire aruncată ziarelor, site-urilor de ştiri sau FB este suficientă pentru a vedea reacţiile europenilor:HUGE RALLY TO PROTEST THE DECISION TO KILL DOGS IN BUCHAREST AND ROMANIA

Vom cheltui şi de data aceasta, tot de la buget, o bască de bani pentru a-i convinge pe cei de peste hotare că nu suntem bestii nemiloase cu inima înpietrită. Asta până când unui alt prefect, ministru sau mâncător-de-salariu-gras-de-la-stat îi va veni o nouă idee năstruşnică: de a-şi da cu dreptu-n stângu’.





Banu-i ochiu’ dracului

1 12 2009

Duminica trecuta, ca de obicei, lume multa si inghesuiala in curtea bisericii Sfanta Paraschiva din Torino. Unii cu treaba intr-ale credintei, altii cu afaceri: seminte, CD-uri, ziare. Si pliante de promovare, toate frumos tiparite si colorate, imbiind trecatorul la servicii de traducere si avocatura, transfer de bani, transport de marfuri si persoane…ce mai, ca-n targ!
Mai retrasi, doua fete si un baiat, imparteau si ei niste biletele: scrise de mana, oferind la preturi mici coafura si pedichiura la domiciliu. Una dintre fete, tocmai sosita din Romania si necunoscand limba italiana, s-a gandit sa-si faca putina publicitate spre a castiga un banut. Dupa cateva minute, a aparut si preoteasa: „Nu puteti da volantine in curtea bisericii…pentru asta trebuie platit, toti ceilalti au platit”. S-au resemnat cei trei si au plecat.
Eu nu am nici o informatie cum ca preoteasa – sau, ma rog, biserica! – ar avea „autoritatea” sa vanda dreptul de distribuire a materialului publicitar…da’ mai stii!? Oricum, este vorba despre aceeasi preoteasa careia, acum vreo patru ani, i se dusese buhu’ ca vinde locuri de munca „badantelor” romance!
Amin!





Praf in ochi

28 11 2009

Dreptul la vot al romanului, pe aceeasi paralela 45 dar undeva mai la vest, este reglementat nu doar de Constitutie ci si de proasta organizare. Pe 22 noiembrie, la Torino, dupa trei sau patru ore de asteptare in frig, mai multor sute (unii vorbesc chiar de o mie!) de concetateni de-ai nostri le-a fost pur si simplu trantita usa-n nas, aceasta fiind unica solutie gasita de catre BEC, organizatorul acestui scrutin.

Oricine ar fi avut curiozitatea sa caute pe net, ar fi putut cu usurinta afla ca in provincia Torino sunt rezidenti peste 60.000 de romani. Cu toate astea, a fost pusa la dipozitie o singura sectie de votare, 8.400 de buletine de vot si 5(cinci) stampile, asta in conditiile in care era vorba nu numai de alegeri prezidentiale dar si de referendum. Si ca sa nu lipseasca cireasa de pe tort, consulul general Buje a dat bir cu fugitii la o alta sectie de vot de la Genova, lasand totul pe mana unui subaltern.
Ceea ce, in absurdul situatiei create, mi-a incalzit totusi inima, a fost faptul ca spre seara, cand pentru majoritatea celor aflati la coada devenise deja clar ca nu vor mai apuca sa voteze, acestia si-au unit glasurile cantand „Desteapta-te romane”…a fost ceva cu adevarat magic.
Constatarea amara este ca doi parlamentari care pretind sa ne reprezinte ne-au promis la un moment dat suplimentarea numarului sectiilor de votare din strainatate. Parea ca s-ar fi tinut de cuvant, dar era doar praf in ochi!





Spoiala de democratie

18 11 2009

Peste mai putin de o jumatate de ora va incepe, pe TVR1, confruntarea dintre cei cinci cei mai bine cotati candidati la presedentia Romaniei. Eu sunt unul dintre cei care au ales sa nu priveasca circul (daca nu va fi un bluff, unul sau mai multi „catindati” razgandindu-se in ultima clipa asa cum a facut-o acum cateva zile Geoana) – nu pentru ca nu m-ar distra, ci fiindca, facand o analiza a zilei de azi, am ajuns la urmatoarele concluzii privind viata democratica din tara:
1.Postul national de televiziune nu este organizatorul acestei confruntari, adevaratii artizani fiind staff-urile electorale ale celor cinci care au gasit de cuviinta sa arunce un os de ros televiziunii publice. Bineinteles ca s-a pus si conditia colaborarii cu doua televiziuni comerciale, apropiate anumitor candidati.

2.”Finala” a fost adjudecata pe baza sondajelor de opinie comandate (si platite, evident!) de catre aceiasi candidati, ceilalti sapte „concurenti” fiind considerati de la bun inceput looseri…asta in conditiile in care Constitutia tarii consfinteste sanse egale pentru toti.

3.Pentru ca lipsea cireasa de pe coliva, s-a organizat o intalnire si pentru outsideri in care acestia, in afara prime time-ului, isi vor putea da cu parerea. Care, oricum, nu va beneficia de audienta marilor finalisti.

In plus, se pare ca fiecare va veni cu moderatorul sau de acasa….uite ca s-a scurs timpul si am avut din nou dreptate: s-a anulat!!!

Prieteni, pentru linistea voastra sufleteasca, mergeti la vot: oricum starea de fapt nu se va schimba!





Ce ar mai fi de adaugat?!

5 10 2009

Acest comentariu l-am gasit la http://www.serbanhuidu.ro/2009/1989-2009-degeaba/all-comments/#comments …mai departe, vedeti voi!

Am fost acolo!!! a scris pe 4 October 2009, 12:40 pm

Dar futu-le muma-n cur de nenorociti!Daca as putea, as face exact ce au facut ei, acesti comunisti infecti, care mai nou sunt democrati, celor trei frati,iubiti,fii si prieteni cu care am plecat la Bucuresti intr-o noapte pe care nu o voi uita niciodata.Am plecat 12 prieteni, 12 “copii” cu idealuri marete.Eram atat de entuziasmati atunci cand am plecat si aveam atat de multa ura in noi, dupa ce 4 tati ai unor dintre noi fusesera inchisi pentru ca spuseserea bancuri cu Ceasca la serviciu…pentru ca ei pur si simplu nu au vrut sa se fereasca….Partea cea mai urata este ca din cei doisprezece prieteni care am plecat, ne-am intors 9.

Am avut norocul si totodata ghinionul ca gloantele comunistilor sa nu ma nimereasca si pe mine…Si spun ghinionul pentru ca imi aduc perfect aminte cum ne-am dus la parintii prietenilor nostri.Si acum sa se puna in locul nostru jegurile, zoaiele sus-puse!Eu tremur in timp ce scriu! Sa se puna in locul nostru si sa se gandeasca cum te puteai duce, tu, ca om, la mama, la tatal si la sora mai mica a unui prieten, sa ii spui ca ai plecat cu el in dreapta ta, sa lupti pentru un viitor stralucit, si ca el nu se va mai intoarce niciodata.

Dar imaginati-va acum, in zilele acestea, cand intalnindu-ma cu mama prietenului despre care vorbeam,o femeie acum batrana si slabita pentru ca nu ii ajung banii decat de medicamente, din vorba in vorba am ajuns la discutia aceasta.Si ea m-a intrbat, dupa 20 de ani de de la moartea fiului sau inca cu lacrimi in ochi, “De ce a murit Adrian?Pentru ce mama a murit, ca sa imi fie mie mai bine?Si de ce nu imi e?”Inchei aici pentru ca nu mai pot scrie, este destul de dureros, dar inainte de a-mi lua ramas bun, poate cineva sa raspunda la intrebarile bietei femei care si-a pierdut unicul fiu la revolutie?

Cum pentru ce? Pentru ca un agramat incult si hot sa faca si sa desfaca in politica, ca unii sa vanda flote si orice altceva se putea vinde, ca securistii si fii securistilor sa conduca partide, sa fie alesi primari, pentru ca unii sa aiba libertatea de a face bani si apoi a ne umilii pe noi cu numarul marafetilor lor, pentru ca un needucat grobian, cioban sa fie cea mai prezenta persoana de la tv, pentru ca mogulii sa-si fac trusturi de presa, pentru ca fostii turnatori sa isi dea aere de politicieni si mari sefi de ziaristi, pentru ca poetul de curte al ceausestilor sa zbiere nationalist de asta data si asa mai departe….Ce nu-ti e clar?